S-a semnat contractul pentru modernizarea centrului vechi. Ce vor face autorităţile cu 7,6 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Modernizarea centrului vechi pietonal al Călăraşiului costă 7,6 milioane de euro, iar investiţia va fi susţinută din fonduri europene. În peisaj va fi construită Piaţa Mare după arhitectură tradiţional românească.

Primarul municipiului Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin, a semnat, alături de directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat, contractul de finanţare europeană pentru reamenajarea zonei centrale a oraşului. Este vorba despre proiectul ce ţinteşte reabilitarea centrului vechi pietonal al municipiului Călăraşi, valoarea finanţării europene fiind de 36.346.757,34 lei (circa 7,6 milioane euro), contribuţia bugetului local fiind de 726.935,15 lei.

Proiectul a obţinut finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4.1., iar lucrările ce vor fi efectuate vor avea ca rezultate 20.194,8 mp de zonă pietonală modernizată şi extinsă, 7.255,9 mp de spaţii verzi înfrumuseţate şi 785 mp carosabil reabilitat. 

Se vor implementa soluţii moderne de share space şi pietonal, lucrările de intervenţie ce vor fi efectuate urmând a fi: lucrări de infrastructură, fântâni, mărirea şi diversificarea zonelor de spaţiu verde prin amplasarea de jardiniere şi gradene de sprijin, trepte şi rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, pergole, divers mobilier urban, iluminat ornamental, canalizaţii subterane pentru instalaţiile noi cât şi pentru reţelele de telefonie şi  cablu existente, amenajarea zonelor de şedere prin amplasarea de bănci inteligente (dotate cu prize USB, sisteme inteligente şi autonome).

Durata de execuţie lucrărilor de construcţii şi montaj pentru toată zona centrului vechi este de 16 luni. Astfel, autorităţile vor demola amenajările existente şi vor introduce fântâni arteziene, mobilier urban, pergola, rampe şi vor extinde spaţiie verzi prin amenajare peisagistică.

Soluţii moderne de share-space

“Zona centrală în care este situat amplasamentul investiţiei concentrează cele mai importante unităţi administrative, financiare, culturale şi comerciale şi prezintă o bună deservire cu spaţii publice prin existenţa unei reţele formată din grădini, squaruri şi pieţe conectate, parţial, prin zone pietonale.  Cu toate acestea, spaţiul public nu este amenajat corespunzător, fiind în mare măsură degradat. Astfel, per ansamblu, zona nu este foarte atractivă pentru locuitori, fiind necesară reamenajarea şi revitalizarea zonei pietonale.

  

Proiectul propune soluţii moderne de share-space şi pietonal, infrastructura necesară derulării tranzitului pietonilor şi bicicliştilor între zonele de interes din zona centrală şi a legăturii între liniile de circulaţie ale transportului public urban,  explică primarul oraşului, Daniel Ştefan Drăgulin.

În acelaşi perimetru va fi amplasată o staţie autonomă de tip bike-sharing pentru circa 30 de biciclete care va permite parcarea în siguranţă a acestora precum şi un confort ridicat pentru închiriere şi returnare. 

Piaţa mare costă 4 milioane de lei

Doar pentru Piaţa mare, a cărei demolare a început în urmă cu mai bine de un an, autorităţile locale vor investi 4 milioane de lei. Clădirea va fi una tradiţională, în stil arhitecrutal interbelic.

Proiectul de regenerare urbană, care urmăreşte reducerea emisiilor de carbon prin creearea unui spaţiu urban multifuncţional în zona centrală a oraşului, va fi finanţat din fonduri europene prin Program Operaţional Regional (POR) 2014-2020. Piaţa mare  este primul obiectiv pe listă care va schimba faţa centrului vechi.

Corpurile de clădire vor fi construite după arhitectura tradiţional românească. Autorităţile locale spun că îşi doresc o construcţie care să respecte specificul zonei, dar să iasă oarecum din obişnuit. În toate dicuţiile purtate cu specialiştii Primăriei ne-am dorit ca piaţa să arate în stilul architectural intebelic, să respecte un tipic românesc, de la material până la aspect. Terasa va arăta ca un pridvor românesc, acoperită cu ţiglă ceramică, se va folosi mult lemnul, vor fi suprafeţe vitrate mari, iar pavajul va fi multicolor, a explicat Dragoş Coman, viceprimarul oraşului.

Am semnat contractul de lucrări pentru construcţia Pieţei Mari! Aceasta se va prezenta în faţa călărăşenilor, în aproximativ un an de zile, cu o nouă identitate. Centrul vechi al municipiului Călăraşi intră, prin semnarea acestui contract de lucrări, într-o etapă de modernizare, ce se va continua, aşa cum ne-am propus, cu reabilitarea întregului centru pietonal, de la str. Sloboziei până la str. Dobrogei, cu ajutorul fondurilor europene” , a anunţat primarul oraşului Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin. Contractul de proiectare şi execuţie lucrări a fost semnat cu SC Antrepriza Şantiere Construcţii Montaj Eurobuild SRL, cu sediul în Voluntari, iar valoarea insvestiţiei care urmează să fie executate se ridică la 4 milioane de lei. De altfel, tot centrul vechi al Călăraşiului a fost inclus într-un proiect de modernizare cu finanţare europeană în valoare de peste 36 de milioane de lei. 

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite