Prognoza meteo: Vremea se înrăutăţeşte din nou. Când scad temperaturile şi unde mai ninge
0Deşi se mai încălzeşte în următoare zile, nu scăpăm de ploi. Precipitaţiile vor fi prezente în majoritatea regiunilor, iar la munte vor predomina ninsorile şi lapoviţa. De duminică vine iar frigul.
Vineri, 6 martie, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în regiunile vestice şi de sud-vest, regimul termic diurn va fi comparabil cu cel al zilelor precedente, cerul va fi mai mult noros şi -în special în a doua parte a zilei şi noaptea- va ploua. În restul ţării, ziua va fi mai caldă, cu cer variabil, iar înnorări şi ploi izolate vor fi în cursul nopţii. La munte, la altitudini mari, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, în sud-vestul teritoriului şi izolat în regiunile estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 17 grade, iar cele minime în general între 1 şi 8 grade. Izolat se va semnala ceaţă.
Se încălzeşte şi în Bucureşti, astfel că temperatura aerului va urca până la o maximă de 15...16 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în cursul nopţii. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 4...6 grade.
Sâmbătă, vremea va fi caldă pentru această perioadă, îndeosebi în regiunile sudice şi estice. Cerul va avea înnorări şi va ploua, ziua mai ales în vestul, nordul şi centrul teritoriului, iar noaptea în sud, în est şi pe arii mai restrânse în rest. Ploile vor fi şi sub formă de aversă şi pe suprafeţe mici vor fi însoţite de descărcări electrice. Izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate. La munte vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, în prima parte a intervalului pe creste, apoi şi la altitudini mai joase. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, pe litoral şi în sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 10 şi 20 grade, iar cele minime între 0 şi 10 grade. Izolat vor fi codiţii de ceaţă.
În Capitală, cerul va avea înnorări, mai accentuate în a doua parte a zilei şi noaptea când temporar va ploua, posibil sub formă de aversă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar cea minimă va fi de 7...9 grade.
Vremea se schimbă din nou duminică, 8 martie. Meteorologii anunţă valori termice care se vor situa în jurul celor normale la această dată, exceptând regiunile sud-estice, unde vor fi în continuare mai ridicate decât acestea. În sudul, estul şi centrul ţării cerul va fi mai mult noros şi temporar vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, iar seara şi noaptea, în Transilvania, în zona deluroasă şi în nordul Moldovei şi posibil şi în Maramureş, trecător va fi şi lapoviţă şi ninsoare. La munte treptat vor predomina ninsorile. În restul teritoriului cerul va avea înnorări temporare, iar ploile vor fi pe arii restrânse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, la altitudini mari, în Dobrogea, Oltenia, Banat şi Crişana. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 4 şi 14 grade, iar cele minime între -3 grade în estul Transilvaniei şi 7 grade pe litoral.
Şi la Bucureşti scad temperaturile, însă acestea rămân uşor mai ridicate decât mediile climatologice specifice datei. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 12...13 grade, iar cea minimă de 3...4 grade.