Peste 120 de persoane, supravegheate judiciar de poliţişti în ultima săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia, cu ochii pe cei supravegheaţi judiciar FOTO Mediafax
Poliţia, cu ochii pe cei supravegheaţi judiciar FOTO Mediafax

În ultima săptămână, la nivel naţional, a fost dispusă măsura arestului la domiciliu faţă de 18 persoane, iar cea a controlului judiciar faţă de alte 105 persoane.

 Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.

În perioada 31 august - 6 septembrie, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 123 de persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.

Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 18 persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu şi cu privire la 105 persoane aflate sub control judiciar.

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite