Medic, despre ravagiile pe care le face COVID-19: La 85% afectare pulmonară nu mai ai plămân
0
Un cunoscut medic din România explică oamenilor despre cât de important este plămânul şi cum ajunge acest organ să fie devastat de SARS-CoV-2. La 70% afectare a plămânului, fiecare respiraţie e împotriva unei pietre de moară, masca împinge aer ca un buldozer în cutia toracică, expirul e agonie.
Medicul Gabriel Diaconu a postat pe pagina sa de socializare un mesaj în care arată cum funcţionează plămânul, cât de fragili suntem ca şi fiinţe umane şi cum ajung oamenii cu COVID-19 să se chinuie pentru fiecare gură de aer:
„Bezna. Din începuturi atât de umile, spre un sfârşit atât de ticălos.
Fiecare organ al corpului uman are rolul lui, de la banala unghie până la ultimul tract, duct sau fundatură. Dar sunt câteva pe care le numim ”nobile”, şi pe bună dreptate.
Habar n-avem ce e viaţa. O confundăm cu abilitatea de-a te mişca. Sau cu deprinderea de-a percepe împrejurimea. Dar, odată demult, suflarea omului era văzută ca sursa primordială, locul de început. Pneuma era denumirea sufletului. Căci nu i-a suflat Creatorul omului duh?
Poveştile sunt frumoase. Religiile le spun într-un fel. Ştiinţa, nu mai puţin spectaculoasă prin detaliu, descrie în schimb felul în care, de la o movilă de celule în pântecul mamei, embrionul creşte, se dezvoltă, se diferenţiază şi devine om.
Această devenire e o muncă neîntreruptă, travaliul prin înmulţire a miliarde şi miliarde de celule, care pe parcursul diviziunilor lor se specializează, îşi schimbă proprietăţile, capătă legi noi şi formează alianţe, unele de perioadă, altele care rămân stabile pe tot parcursul vieţii.
Ia-ţi un moment să contemplezi funcţia lui
Dezvoltarea plămânului, alături de cea a inimii, creierului, ficatului, rinichiului, şi a intestinului, este printre cele mai spectaculoase. Ia-ţi un moment să contemplezi funcţia lui. Folosind reguli fizice foarte clare, printr-o membrană inteligentă, plămânul execută două funcţii egal importante: alimentează cu oxigen organismul, respectiv curăţă sângele de dioxid de carbon (şi - în anumite situaţii extreme, şi alte substanţe).
Oxigenul pe care îl respirăm e veriga obligatorie în toate procesele noastre metabolice. Suntem creaturi ”aerobe”. Tot ce mâncăm. Tot ce bem. Tot ce consumăm, ca să poată fi convertit în energie, trece printr-un ciclu care conţine oxigen. În absenţa lui, deja după 2 - 3 minute vor fi celule care mor, iar după 5 - 7 minute procesul de moarte al organismului poate deveni ireversibil. Nu degeaba spunem despre unele lucruri că ”avem nevoie de ele ca de aer”.
Alveolele sunt la început pustii
Plămânul se dezvoltă din intestinul primitiv al embrionului, dintr-un mugur care, treptat, va deosebi traheea, calea principală aeriferă, de esofag.
Din prima lună de sarcină, pe tot parcursul gravidiei, structura lui pereche va trece prin diverse stadii de nuanţare, de structurare. Ca un copac înmugurind, generaţii de bronhii se desprind, se despart (undeva la 25 - 30), din ce în ce mai mici, către capătul în formă de săculeţ, unde spre sfârşitul primului trimestru de sarcină, începutul celui de-al doilea, încep să se formeze nişte structuri numite alveole.
Alveolele sunt la început pustii, fără sens, după care încep să expansioneze ca mici baloane cu lichid, pline cu sucul vieţii în care creşte fătul. Apar respiraţii fetale, care spre a doua parte a sarcinii au chiar un ritm biologic aparte. Spre începutul ultimului trimestru fiecare alveolă începe să conţină o substanţă anume, surfactant, a cărei proprietate uluitoare e că previne colabarea, prăbuşirea alveolei la sfârşitul expirului, astfel încât să permită o nouă inspiraţie.
Forţează întreg corpul să tragă în van aer în piept
Naşterea.
Copilul e împins din uter prin tractul de naştere spre mediul exterior. E stors, la propriu, de fluide. Pieptul e strâns, plămânii sunt storşi. Cordonul ombilical încă nu e tăiat, sânge cu aer continuă să alimenteze corpul. Contactul cu aerul declanşează un prim reflex, prima respiraţie. Şi apoi primul expir, ţipătul. Ţipătul noului venit pe lume.
Fiecare respiraţie aduce oxigen în alveole, în preajma membranei capilare. Oxigenul traversează această membrană, se leagă de globulele roşii ale nou-născutului care, din culoarea alb-cenuşie a vieţii din uter, se colorează în roz - roşietic, se însufleţeşte la propriu. Înăuntru, în piept, pulmonii trag, primesc, expiră gazul care ne înconjoară.
La vârstă adultă suprafaţa de hematoză (de ventilaţie) desfăşurată a plămânilor de adult e cât un teren de tenis. Avem sute de milioane de alveole la capătul a milioane de bronhii şi bronşiole. Structura intimă a plămânului stă într-un un interstiţiu, un spaţiu protectiv. Întreg organul stă în intimitatea cavităţii toracice, şi alunecă în lichid pleural, făcut de foiţa care-l înconjoară. Relaţia cu inima este de îngemănare, prin arterele şi venele care unesc cele două organe a căror funcţie intră în rezonanţă. Plămânul îşi adaptează funcţia pentru cord. Cordul îşi adaptează funcţia pentru plămân.
Nu e păcat, şi un sfârşit atât de ticălos, când boala îl inundă. Când alveolele cad, una după alta. Când, prin inflamaţie şi distrugere, câmpul de schimb de gaze tot scade, tot descreşte, şi asta forţează întreg corpul să tragă în van aer în piept, rămas captiv prin spaţii moarte.
Din începuturi atât de umile, spre un final atât de dureros
În COVID, mai bine de-o treime din plămân dispare din funcţie înainte să scadă saturaţia în oxigen. Lucrurile se complică atunci când pierzi peste 50%, o jumătate din capacitatea pulmonară. Medicii ajung să-ţi pună mască, în flux crescut de oxigen pur, ca să-i dea restului o şansă. Dar apoi lucrurile progresează, şi presiunea la care trebuie să livreze oxigenul trebuie să crească, pentru că alveolele se închid, trebuie deschise. Sunt ude, prăbuşite, cu greu mai pot fi destinse. La 70% afectare a plămânului, fiecare respiraţie e împotriva unei pietre de moară, masca împinge aer ca un buldozer în cutia toracică, expirul e agonie. Abia s-a terminat, că alt val de oxigen e împins mecanic în piept.
La 85% afectare a plămânului, nu mai ai plămân.
Din începuturi atât de umile, spre un final atât de dureros. Lipsa oxigenului deja va fi afectat creier, inimă, ficat, rinichi. Noi nu realizăm, dar suntem fragili. Legaţi, prin plămân, de planeta asta albastră care ne rabdă. De la primul ţipăt, prin toate cuvintele pe care le vom fi spus vreodată, toate cântecele, toate sudalmele, toate vorbele pe care le-am şoptit, ne folosim plămânii.
Dăm prima suflare, dar ne dăm ultima suflare. E doar un mit că ultima oară răsufli. În fapt acea ultimă excursie a plămânului presupune o ultimă gură de aer care nu mai ajunge nicăieri. Dar ultimul expir e viaţa care iese din om, şi nu se mai întoarce.
Astfel ne întoarcem în nefiinţa din care am venit. Şi tot ce-a fost frumos, tot ce-a fost splendid, tot ce-a însemnat muzica armoniei într-un corp de om se duce, tot ce a fost el redus la o amintire. Nu e păcat să iei în van, atât de uşor şi arogant, lucruri atât de complicate, legături atât de puternice dar în acelaşi timp fragile, şi să-ţi iroseşti existenţa doar cât să dovedeşti că adevărul e unul, dar altul de al tău, şi tu, nevrednică făptură, n-ai să rămâi acolo să afli c-ai greşit?”
România a înregistrat în ultimele 24 de ore un număr record de decese, respectiv 591 dintre care 5 anterioare perioadei. În acelaşi interval au fost raportate şi 11.073 de cazuri noi de COVID, conform autorităţilor.
Vă mai recomandăm şi:
Anul şcolar se deblochează. Ce îi aşteaptă pe elevi din 8 noiembrie
Se încarcă comentariile...
