Juristul Vasile Culică, omul care a pus umărul la ctitorirea muzeului de pe malul Borcei, omagiat în luna martie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poet, arheolog, jurist şi istoric, călărăşeanul Vasile Culică a fost desemnat personalitatea lunii martie la Muzeul Dunării de Jos.

Astfel, publicul poate consulta pe tot parcursul lunii martie, bibliografia, articole de presă, interviuri, prelegeri la radio şi manuscrisele juristului, poetului, arheologului şi istoricului Vasile Culică, la sediul muzeului din str. Progresului, 4.

Vasile Culică s-a născut în Călăraşi la 26 aprilie 1916. Şcoala primară a făcut-o în oraşul său natal, iar cursurile liceale la Călăraşi, Galaţi şi Odorhei. Apoi s-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. După obţinerea licenţei a revenit în urbea de pe malul Borcei, punându-se în slujba jurisprudenţei ca avocat, magistrat sau jurisconsult.  Încă de pe băncile liceului, atras de farmecul poeziei, Vasile Culică a compus versuri, pe care le-a publicat în revistele Pământul, Năzuinţa (Călăraşi), Festival (Silistra) etc. Activitatea sa literară nu s-a rezumat numai la creaţiile din timpul tinereţii. În vremurile mai apropiate de noi el a continuat să publice poezii, schiţe, reportaje din Arcadia, Tribuna Ialomiţei, Civica. 

Cercetare arheologică

Dragostea sa pentru poezie s-a împletit armonios cu pasiunea pentru tot ceea ce constituia mărturie a trecutului regiunii în care se născuse. Tocmai această pasiune l-a determinat pe Vasile Culică să depună o neîntreruptă activitate în cercetarea arheologică a ţinuturilor ialomiţene şi, în special, a zonei scăldate de apele Istrului. A umblat zile în şir investigând, metru cu metru, câmpia Dunării şi dealurile dobrogene de lângă malul fluviului. Drept urmare, a descoperit aşezări şi necropole din diferite vremuri, a adunat din brazda răsturnată de fierul plugului sau din malurile prăbuşite în apele Danubiului sute şi mii de obiecte arheologice; monede, sigilii, piese ceramice, unelte, obiecte de podoabă.

Toate aceste vestigii se regăsesc astăzi în vitrinele muzeelor din Călăraşi  şi Constanţa, donate de el pe parcursul vieţii. Multe dintre descoperirile sale au făcut obiectul unor note, comunicări, articole, studii, publicate în revistele de specialitate din ţară (SCIVA, Dacia, SCN, Pontica, Ialomiţa, Istros, BNST, BOR) sau chiar din străinătate (Izvestija- Sofia).  Studiile lui Vasile Culică excelau prin noutatea documentului înfăţişat, seriozitatea prezentării şi a acurateţii concluziilor. 

Lucrări de referinţă în litaratura de specialitate

"O parte a lucrărilor sale va rămâne operă de referinţă în literatura de specialitatea din ţară şi de peste graniţă; şi aici avem în vedere, în primul rând, studiile despre monedele din sec. V sau despre plumburile comerciale adunate chiar de el din ruinele cetăţii Sucidava (Dobrogea).  Meşteşugar desăvârşit în arta scrisului, contribuţiile sale ştiinţifice te cuceresc prin limpezimea frazei şi ritmului expunerii.  Vasile Culică poate fi socotit co-ctitor al Muzeului de Istorie din Călăraşi. Într-adevăr, încă din clipa în care s-a luat hotărârea înfiinţării acelui locaş de cultură el a înţeles să-l ajute, în chipul cel mai direct şi eficace, pe Niţă Anghelescu, directorul noii instituţii, fie adunând sau donând documente arheologice, fie muncind la catalogarea şi ordonarea lor", spun reprezentanţii Muzeului din Călăraşi. .  Vasile Culică s-a stins din viaţă la 9 mai 1980.  Prin dispariţia sa, Călăraşiul a pierdut un mare jurist, om de litere, istoric şi arheolog.  

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite