IGPR: Aproximatov 600 de permise, reţinute de poliţişti în trafic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferii care au încălcat legea, traşi pe dreapta FOTO Adevărul
Şoferii care au încălcat legea, traşi pe dreapta FOTO Adevărul

Poliţiştii au intervenit vineri la peste 3.000 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112, iar poliţiştii au aplicat peste 8.000 de sancţiuni contravenţionale, au constatat 833 de infracţiuni, 140 de persoane fiind prinse în flagrant delict, informează IGPR într-un comunicat de presă.

Pe 12 octombrie, peste 10.000 de poliţişti au acţionat, la nivel naţional, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Au fost organizate 270 de acţiuni punctuale şi s-a intervenit la 3.043 de evenimente, dintre care 2.514 au fost sesizate prin 112. În urma activităţilor, au fost constatate 833 de infracţiuni, 140 de persoane fiind prinse în flagrant delict.

De asemenea, au fost depistate 13 persoane urmărite naţional sau internaţional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 59 de măsuri preventive. Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 8.061 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.700.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de peste 20.000 de lei.

În trafic, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 125 de infracţiuni la regimul rutier. Au fost reţinute 597 de permise de conducere şi retrase 159 de certificate de înmatriculare.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite