FOTO Incendiu în Livadă. O sobă improvizată de un bărbat fără adăpost a aprins o societate comercială
0
Un bărbat care se aciuase într-o clădire dezafectată în cartierul Livada a dat foc unei societăţi comerciale din apropiere. Sediul firmei a fost cuprins rapid de flăcări, iar pompierii au intervenit mai bine de două ore pentru stingerea focului.
Potrivit primelor cercetări, se pare că incendiul a izbucnit din cauza unei persoane neidentificate care locuia provizoriu într-o clădire dezafectată şi care a folosit o sobă imrovizată pentru a se încălzi. De aici şi până la declanşarea incendiului nu a mai fost decât un pas, un jar căzut aprinzând mai multe haine. Flăcările s-au extins rapid la sediul societăţii comerciale aflat în imediata vecinătate. Pompierii au reuşit să salveze bunuri materiale în valoare de aproximativ 100.000 de lei, valoarea pagubelor fiind estimată la 40.000 de lei.
Intervenţie de peste 2 ore
La sosirea echipajelor de stingere, focul cuprinsese deja clădirea formată din parter şi două etaje. Pompierii s-au deplasat la această intervenţie cu 3 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ 2 ore şi 45 de minute. Incendiul a deteriorat clădirea, a distrus mobilă şi aproximativ 300 de kilograme de documente. De asemenea, a fost deteriorară aparatură electronică şi de calcul: calculatoare, multifuncţionale, imprimante, mai multe uşi şi ferestre, valoarea pagubelor fiind estimată la valoarea de 40.000 de lei.


