Elevii şi preşcolarii s-au întors la cursuri. Când este programată următoarea vacanţă
0Elevii din învăţământul primar şi preşcolarii s-au întors la cursuri luni, după o săptămână de vacanţă. Următoarea vacanţă este cea de Crăciun, care începe pe 23 decembrie, însă până atunci copiii vor avea liber pe 30 noiembrie(joi), de Sf.Andrei, şi pe 1 decembrie(vineri), de ziua naţională a României.
Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale, vacanţele elevilor din toate ciclurile de învăţământ sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (23 decembrie 2017 — 14 ianuarie 2018), vacanţă intersemestrială (3 — 11 februarie 2018), vacanţa de primăvară (31 martie — 10 aprilie 2018) şi vacanţa de vară (16 iunie — 9 septembrie 2018). Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 25 mai 2018, iar pentru clasa a VIII-a pe 8 iunie 2018.
Programul naţional ''Şcoala altfel'' are o durată de cinci zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 2 octombrie 2017 — 31 mai 2018, pe baza unei planificări, la decizia şcolilor. Desfăşurarea programului ''Şcoala altfel'' nu coincide cu perioada alocată susţinerii tezelor semestriale. Evaluările naţionale la clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a se vor desfăşura în intervalul 7 — 24 mai.
Vă recomandăm şi: