Cinci persoane, rănite într-o deflagraţie. Pompierii spun că a fost vorba despre o improvizaţie la aragaz
0Cinci persoane, trei adulţi şi doi copii, au fost transportaţi d eurgenţă la Bucureşti, la sfîrşitul săptămânii trecute, după ce au suferit arsuri în urma unei deflagraţii produse în bucătăria unei locuinţe din localitatea Dorobanţu.
Pompierii militari şi echipaje ale Ambulanţei au intervenit rapid pentru acordarea primului ajutor victimelor şi transportul acestora la spita. Conform primelor cercetări efectuate de către pompieri la faţa locului, se pare că deflagraţia a fost posibilă din cauza unor improvizaţii.
Deflagraţia s-a produs într-o gospodărie din localitatea Dorobanţu, în bucătărie, vineri seară. La sosirea echipajelor de intervenţie, la faţa locului, incendiul era lichidat, fiind identificate cinci victime, trei adulţi şi doi copii, care au suferit arsuri în urma exploziei. Este vorba despre trei adulţi, doi bărbaţi de 41 şi 52 de ani, şi o bătrînă de 75 de ani, şi doi copii de 7 şi 15 ani.
După ce au primit îngrijiri medicale la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului judeţean Călăraşi, dată fiind gravitatea arsurilor suferite, s-a luat hotărârea transportării celor cinci persoane la spitale din Capitală. Un elicopter SMURD şi două ATPVM (autospeciale transport personal şi victime multiple) au transportat persoanele vătămate la spitale din Bucureşti.
Vă recomandăm şi:
Accident cu 3 victime la Frumuşani. Elicopterul SMURD, solicitat să preia unul dintre răniţii grav