„Caramel, bonbons et chocolat“. Istoria de un secol a desertului delicios produs în România
0
Amăruie, albă, neagră, cu lapte, cu mirodenii sau cu alune, ciocolata este o delicatesă a lumii moderne, descoperită însă în urmă cu mii de ani; în România, istoria desertului delicios a început în urmă cu un secol.
Ambalaje ale unor firme cu renume din perioada interbelică precum „Suchard“, „Kandia“ – prima fabrică de ciocolată din România – , „Capşa“, „Zamfirescu“, „Anghelescu“, „Bomboneria Palatului“ , Fabrica de ciocolată şi produse zaharoase „Regina Maria“, Hess, Braşov – „Prima fabrică de Bomboane şi Ciocolată din Transilvania“ au fost strânse cu grijă, în ultimii 40 de ani, de fraţii Cristian şi Mihai Dumitru.
Găsite prin târguri, donate sau chiar cumpărate ambalajele ne poartă în lumea dulciurilor româneşti din ultimul secol. Colecţia deţinută de cei doi bucureşteni a călătorit prin diverse zone ale ţării, iar acum a ajuns în Bărăgan, după un popas la Muzeul Naţional de Istorie a României.
Pe lângă cutii şi ambalaje de dulciuri, la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi au fost expuse şi ambalaje ale altor produse româneşti celebre – ceai, cafea, sticle de suc ,,Cico“, borcane de miere. „Colecţia cuprinde 400 de exponate celebre, de cutii de bomboane şi ambalaje de dulciuri fabricate în România, în perioada 1900 - 1990, a Asociaţiei «Muzeul Jucăriilor». Unele dintre acestea, adevărate opere de artă, au supravieţuit până astăzi datorită bunicilor noastre care păstrau în ele diverse obiecte mărunte de mercerie“, explică ing. Cristian Dumitru, colecţionar pasionat din Bucureşti.
Capşa, numitorul comun dintre intelectualitate şi dulciuri
Un nume de referinţă în istoria dulciurilor româneşti este Grigore Capşa, inegalabilul cofetar care a reuşit să facă România cunoscută în străinătate cu o singură prăjitură. Afacerea din Capitală a fraţilor Constantin şi Grigore, înfiinţată în anul 1868 (când a fost deschisă prima cofetărie), pe Calea Victoriei, va deveni, în scurt timp, un loc preferat de intelectuali, protipendada bucureşteană, dar şi de persoane din străinătate. La început, produsele – bomboane fondante, caramele, ouă de ciocolată – erau aduse din Franţa. Odată cu 1886, afacerea creşte – localul se transformă într-un hotel şi o cafenea. Era oficial! Capşa devenise locul de întâlnire al oamenilor din cercurile înalte – şi boeme – ale Bucureştiului. Tudor Arghezi, spre exemplu, îl numea „singurul local intelectual de pe Calea Victoriei“.
Trufe cu ciocolată, servite astăzi la cofetăria Capşa din Bucureşti FOTO capsa.ro
Măiestria lui Grigore Capşa în prepararea celor mai fine deserturi fusese dobândită în străinătate, pentru că acesta s-a şcolit la una dintre cele mai bune ciocolaterii din Europa – Boissier, din Paris. Aşadar, Capşa a fost cel care a înlocuit baclavalele şi sarailiile orientale cu „caramel, bonbon et chocolat“. Iar reţetele sale sunt păstrate şi folosite până astăzi în cofetăria de pe Calea Victoriei. „În Balcani era restaurantul cel mai prestigios! Era destul de multă lume răsfăţată care spunea: «În weekend, plecăm la Bucureşti să mâncăm un parfait la Capşa!» Vă vine să credeţi?! Ei bine, lucrul acesta s-a întâmplat“, spune şi istoricul Georgeta Filitti. Şi George Potra nota în „Bucureştii de ieri“: „Într-adevăr, Capşa ştie tot, vede tot, hotărăşte tot. Capşa nu este o simplă cafenea, unde se bea şvarţul cel mai bun şi se mănâncă cele mai bune prăjituri. Este un birou de informaţii politice, literare, artistice şi mondene. Este o istorie, o cronică şi o pasiune“.
Succese şi pe plan internaţional
De-a lungul timpului, cofetăria Capşa a obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale pentru produsele sale – de exemplu, la Expoziţiile Universale din 1867, 1873, 1875, 1889 –, a fost furnizor al Casei Regale Române şi al Casei Princiare Sârbe. În anul 1948, Casa Capşa a fost naţionalizată, devenind cofetăria şi restaurantul „Bucureşti“. Mai mult de atât, Grigore Capşa a instruit, la rândul său, multe generaţii de cofetari şi patiseri – în 1920 a fost înfiinţată şi fabrica de ciocolată Anghelescu, ridicată de Zoe şi Nicolae Anghelescu, doi foşti elevi ai Casei Capşa. Ea producea patiserie, bomboane de toate felurile, marmeladă, fructe zaharisite.
Joffre, prăjitura mareşalului
De altfel, cofetăria românească a reuşit să se facă cunoscută peste graniţe datorită unei singure prăjituri. În 1920, mareşalul Joffre intra pentru prima oară în cofetăria Casei Capşa, iar vizita sa nu putea trece neobservată. Ca să-şi onoreze oaspetele de seamă, Grigore Capşa a creat un desert de formă cilindrică, inspirat de caschetele militare ale francezilor. Dar pentru că Joffre suferea de diabet, tot gustul a fost concentrat într-o prăjitură de mici dimensiuni.
Joffre, prăjitura mareşalului care l-a făcut celebru pe Grigore Capşa FOTO capsa.ro
Noul produs învelit în ciocolată i-a purtat de atunci numele mareşalului francez şi a ajuns, bineînţeles, şi în bucătăria parisiană. Cum pentru gurmanzii români, prăjitura Joffrea părea prea mică, cofetăria Capşa a scos pe piaţă o altă versiune, mai mare – cea a tortului Joffre, obţinut după aceeaşi reţetă, dar cu gramaje mai mari.
„Mareşalul a fost foarte încântat, prăjitura s-a păstrat şi s-a servit la toate mesele care s-au desfăşurat atunci: de la intrarea francezilor în Bucureşti până la încheierea păcii. Acest lucru a fost şi un triumf al bucătăriei româneşti! Şi aş zice că în fruntea aceastei bucătării a fost Capşa“, povesteşte Georgeta Filitti.
Hess, „o fabrică model“
Continuând călătoria, aflăm că prima fabrică de ciocolată din Transilvania s-a înfiinţat la Braşov în anul 1899 şi purta numele fix aşa: „Prima fabrică de Bomboane şi Ciocolată din Transilvania“. Din anul 1922, denumirii fabricii i-a fost adăugat numele Hess, prescurtarea numelui principalului acţionar, Adolf Hesshaimer. Aici se producea în principal ciocolată folosită la prăjituri, dar nici bomboanele nu lipseau. În anul 1925, a fost construită o a doua unitate de producţie, de către fraţii Stollwerk, din Bratislava. Aici se preparau specialităţi de ciocolată renumite în întreaga Europă, producţia ajungând de la 258 de tone de ciocolată la 1.021 de tone. În anii de glorie ai fabricii, director a fost Hans Hintz, un apropriat al familiei regale.
Reportajul „O fabrică model“, apărut în revista „Realitatea Ilustrată“ descrie pe îndelete ce însemna această fabrică – nu doar pentru industria dulciurilor din România, ci şi pentru muncitorii săi:
Dulciuri fine de acum un secol FOTO MNIR
„Asistam cu o vie curiozitate cum în faţa mea maşini înzestrate cu ultimile creaţiuni lucrau toate varietăţile de bomboane englezeşti, bomboane de mătase umplute, bomboane de ciocolată, fondante, drageuri, marmeladă, siropuri, fructe confisate, praf de copt, zahăr cu vanilie, etc. Cea mai variată producţie dintre toate fabricile din întreaga ţară, produsele ei meritând faima pe care o au nu numai pe piaţa internă ci şi cea străină. Rând pe rând, am vizitat diferitele săli cu maşini, sala de ambalaje, sala în care se fabrică figurile de ciocolată Novitas. Am admirat dexteritatea şi fineţea cu care harnicele lucrătoare pictau statuetele.
Astfel, ori unde îţi întorceai ochii domnia munca împletită cu voia bună, fabrica Hess dând permanent de lucru la peste patru sute de lucrători, dându-se o atenţie deosebită condiţiilor de muncă a acestor salariaţi. Maşinile sunt înzestrate cu ultimile invenţii pentru prevenirea accidentelor, iar pentru înlesnirea traiului, fabrica a pus la dispoziţia lucrătorilor o cantină unde se poate mânca ieftin pe un preţ derizoriu“
La sfârşitul anului 1947, conform Muzeului Naţional de Istorie a României, fabrica Hess a fost trecută în subordinea Casei de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice de pe lângă Reprezentanţa Comercială a URSS. După 1948, fabrica a fost naţionalizată, devenind în 1954 Întreprinderea de Produse Zaharoase „Dezrobirea“ şi din 1966, „Cibo“, nume pe care l-a păstrat până în 1989. În 1990, fabrica devine societate pe acţiuni si se transformă în „Poiana – Produse Zaharoase S.A“, sub această denumire lansându-se câteva dintre cele mai cunoscute mărci de dulciuri româneşti actuale.
Un milion de kilograme de bomboane
Un alt punct de reper important în istoria dulciurilor din România a fost Ciocolateria „Regina Maria“. Afacerea a fost înfiinţată în 1919 de Grigore Alexandrescu, mare industriaş în domeniul pielăriei, Roman Căpăţână şi Constantin Grigorescu, producţia începând într-o prăvălioară şi un mic laborator de pe Strada Matei Millo. După 15 ani, producţia anuală ajunge la „un milion de kilograme, adică 100 de vagoane de marfă“.
Bomboneria Palatului producea dulciuri delicioase FOTO MNIR
Produsele create cu măiestrie la Ciocolateria „Regina Maria“ au avut un real succes – în ţară erau deschise peste 4.000 de magazine.
Piatra de temelie a primei clădiri a fabricii a fost pusă joi, 16 iunie 1921, în prezenţa Reginei Maria a României, care, apoi, avea să noteze în jurnal: „Niciodată în viaţa mea n-am văzut nişte oameni mai încântaţi de o vizită (...). S-au rugat pentru mine, au vărsat lacrimi şi mi-au zâmbit şi am fost acoperită cu flori, mâinile îmi erau sărutate şi un băieţel, fiul proprietarului, a recitat versuri de-ale mele pe care le scrisesem într-un articol. (...) Un minunat zahăr «candel» mi-a fost oferit, făcut de primul lor cofetar. Era pus într-o frumoasă cutie de sticlă, impresionant!“.
Marfă de contrabandă
O altă fabrică de ciocolată importantă în România ultimului secol a fost Kandia din Timişoara. Povestea de succes a început aici în anul 1890, într-un mic atelier, pentru ca din 1895 să putem vorbi de o fabrică în toată regula. Muzeul Naţional de Istorie a României arată că din 1917 fabrica se numeşte oficial Kandia. Chiar din anii 1920 ciocolata Kandia a devenit lider pe noua piaţă românească – se lucra încă de atunci cu 300 de muncitori, iar sortimentele de bomboane şi ciocolată erau livrate în toate zonele ţării. În perioada comunistă, dezvoltarea fabricii a continuat, s-a ajuns la cifra de 800 de angajaţi, iar ciocolata Kandia era marfă de „contrabandă“, în anii în care ciocolata chiar era un lux.
Zamfirescu, brand european
Privitorul va fi purtat în lumea fascinantă a dulciurilor de acum 100 de ani şi va fi uimit să afle că ciocolata Zamfirescu a fost prima tabletă cu lapte din România. Sorina Nedelcu, muzeograf la muzeul din Călăraşi şi organizatorul expoziţiei, spune că povestea fabricii Zamfirescu începe în anul 1898 când familia cu acelaşi nume preia prima fabrică de ciocolată deschisă în Bucureşti în anul 1891: „Afacerea merge şnur, astfel că profitul este investit rapid, iar în anul 1906 fabrica este modernizată. Gustul deosebit al produselor şi faima de care acestea se bucurau fac din aceasta în următorii ani principalul producător de dulciuri de calitate superioară şi furnizorul Curţii Regale“, explică muzeografa.
Ambalaje ale dulciurilor de acum un secol, păstrate cu grijă, au fost expuse la Muzeul Naţional de Istorie a României FOTO MNIR
Ciocolata Casei Regale
În perioada interbelică, conform informaţiilor furnizate de către Muzeul Naţional de Istorie a României, se construieşte un nou sediu în Bucureşti. Firma deschide magazine de desfacere în principalele oraşe ale României Mari, inclusiv la Chişinău.
Dezvoltarea fabricii şi dotarea acesteia cu aparatură performantă adusă din străinătate a fost povestită, într-un interviu, de Codin Zamfirescu, strănepotul industriaşului: „La începutul anilor ’20 este construită o nouă fabrică, mai mare (pe Calea 13 Septembrie) dar şi locuinţe pentru angajaţi – pionerat în zona de responsabilitate socială. Cumpărarea terenului de 1,5 hectare din Calea 13 Septembrie prin intermediul şi cu ajutorul Băncii de Scont a României a pus bazele unei noi fabrici de ciocolată. Se aduc din Germania noi utilaje, iar Fabrica de Ciocolată Zamfirescu devine cea mai mare şi mai modernă fabrică de dulciuri din sud-estul Europei, furnizoare a Curţii Regale“.
Bomboanele de ciocolată, desertul delicios al românilor FOTO MNIR
Fabrica „Zamfirescu“ este amintită şi în romanul Gabrielei Adameşteanu, „Dimineaţă pierdută“. Personajul Vica Delcă îşi aminteşte anii frumoşi ai tinereţii şi momentul întâlnirii celui care avea să-i devină soţ, „un bărbat frumos şi voinic“, angajat la fabrică la Zamfirescu: „Ce cofetărie mai avea Zamfirescu, cam pe unde vine-acum statuia lui Kogălniceanu, şi de la fabrică ce nu-i aducea omu ei! Şi ciocolată, şi bomboane de toate felurile, şi fondante... Le da Zamfirescu la toţi care lucra la el, şi de Sărbători, şi de Paşti, ce ouă de ciocolată, ce tablete mari, uite-aşa, e-hei, ce n-ar da să le mai aibă acu! (...) Şi Zamfirescu, ce domn era, de a ajuns el până-n anturajul reginei şi se trăgea de şirete cu Brătienii... Trei ani a stat omu ei la Zamfirescu“.
„Tablete de ciocolată, bomboane sau rahat“
Peste ani, moştenitoarea imperiului de ciocolată, Olimpia Zamfirescu, avea să povestească în cartea „Gustul amar al ciocolatei, jurnalul unei supravieţuitoare“, apărută la Editura Corint, cum a fost copilăria ei în lumea dulciurilor:
„Copiii mă respectau şi mă invidiau. Nu pentru că aş fi fost deosebit de inteligentă sau că aş fi avut un arsenal de jucării, ci pentru că tata era patronul unei fabrici de ciocolată. Deoarece locuiam pe terenul fabricii, aveam acces la laboratoare si aveam voie să gust orice dulciuri doream. Îmi plăcea tare mult să-mi vâr degetele în mixerele uriaşe şi să ling sosul de ciocolată cu lapte. Îmi plăcea să mă uit cum nugaua era aplatizată pe mesele de marmură şi, mai mult ca orice, îmi plăcea să văd muncitorii tăind cuburile mici si presărând zahăr pudră pe foile gelatinoase, roşii, portocalii şi verzi de rahat. Pe vremea aceea toate acestea se făceau manual. Mai aveam voie să iau câte tablete de ciocolată, bomboane sau rahat voiam. Profitam de această permisiune şi împărţeam cu generozitate dulciuri prietenilor mei. Erau în jur de treizeci de fete şi băieţi de vârsta mea, toţi copii ai muncitorilor noştri care locuiau tot pe terenul fabricii“.
Istoria renumitei fabrici se sfârşeşte însă atunci când a avut loc naţionalizarea fabricii, în anul 1948. Zamfirescu nu rezistă acestei fapt şi decide să-ţi pună capăt zilelor. Se spune că s-ar fi aruncat de la etajul fabricii de ciocolată, sfârşind strivit pe asfalt pentru că nu a suportat să vadă cum rămâne fără nimic.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
