Campanie pentru prevenirea violenţei. Femeile, învăţate cum să se autoprotejeze şi să gestioneze conflictele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeile din judeţul Călăraşi vor şti de astăzi cum să gestioneze conflictele pentru a nu cădea victime ale infracţiunilor de loviri sau alte violenţe. Campania demarată de poliţişti le va învăţa ce măsuri de autoprotecţie să ia în cazul în care sunt prinse în diverse scandaluri.


Proiectul  „Bumerangul violenţei”, pentru prevenirea infracţiunilor de loviri sau alte violenţe în mediul urban şi rural, se desfăşoară în perioada martie - decembrie 2016, şi are drept scop menţierea siguranţei cetăţenilor, prin informarea populaţiei cu privire la măsurile de autoprotecţie ce trebuie adoptate pentru a nu deveni victimele infracţiunilor săvârşite cu violenţă şi la consecinţele juridice şi sociale în cazul comiterii unei astfel de infracţiuni.

Proiectul s-a lansat în comunele Dor Mărunt şi Dragalina, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, în cadrul unor întâlniri cu reprezentantele sexului frumos.
Poliţiştii de prevenirea criminalităţii şi cei de ordine publică le-au întâmpinat pe doamne şi domişoare cu flori şi au discutat cu acestea despre regulile pe care trebuie să le urmeze în cazul unui conflict în familie. Totodată, la întâlniri au participat şi cadre medicale care au prezentat tehnici de prim ajutor în caz de leşin şi lezare cu un corp tăietor.

„Pe parcursul anului, în cadrul acţiunilor preventive ce se vor derula, vor fi realizate şi difuzate materiale cu conţinut preventiv, vor avea loc discuţii cu grupul ţintă, urmând să fie prelucrate situaţii ipotetice de victimizare din agresiuni fizice şi să fie transmise recomandări pentru adoptarea unei conduite de evitare a conflictelor”, a precizat subcomisar de poliţie Ramona Tudor, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi.
 

Vă recomandăm şi:

Psiholog, despre violenţa împotriva femeilor: „În România, percepţia relaţiei bărbat-femeie a rămas aceeaşi ca acum 2.000 de ani”

Violenţa domestică, un flagel ce trebuie blamat, nu negat

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite