Avertizare de vreme rea pentru toată ţara: ninsori viscolite la munte, vânt nervos şi precipitaţii în celelalte regiuni
0Vremea se strică în toată ţara. Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) a emis o avertizare de vreme rea pentru toate regiunile. La munte se anunţă ninsori viscolite, dar nici celelalte zone nu scapă de furia naturii: temperaturi scăzute, vânt nervos şi precipitaţii.
“În intervalul menţionat, duminică, 21 februarie, ora 10.00 şi până luni, 22 februarie, la aceeaşi oră, temporar vântul va avea intensificări în toată zona montană, cu viteze de peste 65...75 km/h, iar pe crestele cele mai înalte, rafalele vor depăşi 85...90 km/h.
Totodată, la munte vor predomina ninsorile, ce vor fi temporar viscolite şi mai însemnate cantitativ în Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali. Pe parcursul zilei de duminică, va ninge, în general slab cantitativ, şi la altitudini mai joase în Maramureş şi trecător în Transilvania. Unele intensificări ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, dar pe spaţii restrânse şi cu viteze de până la 50...60 km/h”, a anunţat ANM.
Prognoza meteo pentru luna martie
Prima luna de primăvară aduce vreme frumoasă, dar cu precipitaţii. Conform ANM, temperatura medie lunară a aerului va avea valori peste mediile climatologice în sudul, sud-estul şi local vestul ţării, iar în celelalte regiuni valorile termice se vor situa, în general în limite normale. Concret, Maramureş, Transilvania şi în nordul Moldovei se vor înregistra valori termice cuprinse între 0 şi 4 grade.
În Moldova şi Crişana se vor înregistra maxime de până la 6 grade. În Banat, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, temperaturile se vor situa în jurul valorilor 6...10 grade. Precipitaţiile lunare se vor putea situa peste normalul climatologic în cea mai mare parte a ţării.
Vă recomandăm şi:
Prognoza meteo pentru începutul anului 2016. Cum va fi vremea în primele 3 luni