Zeci de mii de cărţi de muncă stau abandonate la ITM, angajaţii riscă să rămână fără documentele care le atestă vechimea
0Carnetele nu au putut fi completate şi încheiate de angajaţii instituţiei pentru că patronii sunt de negăsit. Atât angajaţii, cât şi angajatorii au ignorat decizia prin care trebuiau să meargă la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) pentru a-şi ridica documentele care le atestă vechimea în muncă.
De la începutul anului, de când vechimea în muncă este ţinută computerizat de către angajaţii ITM, angajatorii trebuiau să se prezinte la sediul instituţiei pentru a furniza toate informaţiile necesare închiderii cărţii de muncă, apoi să le predea angajaţilor. Numai că doar jumătate din patronii buzoieni s-au supus noilor reguli.
Funcţionarii ITM au contactat angajatorii şi le-au comunicat data la care trebuie să vină la sediul instituţiei pentru a ridica documentele, însă majoritatea a ignorat şi nu s-a prezentat. Totodată, ITM are probleme şi cu carnetele de muncă abandonate de patronii care au intrat în faliment.
„Cu carnetele de muncă sunt probleme de mai multe genuri. Unele nu pot fi închise pentru că patronii nu s-au prezentat la timp cu actele necesare şi astfel nu le putem încheia cărţile de muncă. Iar o altă parte din carnetele de muncă nu a fost ridicată de titulari pentru că unii sunt plecaţi prin străinătate", ne-a declarat Mariana Stancu, şef serviciu în cadrul ITM Buzău.
Jumătate pe rafturile ITM
Ignoranţa atât a angajaţilor, cât şi a angajatorilor, a făcut ca doar jumătate din carnetele de muncă ale buzoienilor să fie ridicate. „La 31 decembrie 2010 în evidenţele noastre se aflau 75.000 de carnete de muncă, dintre acestea doar 37.000 au fost pregătite pentru a fi predate, deci jumătate încă se află la noi", a adăugat Mariana Stancu.
Chiar dacă noile norme de înregistrare a vechimii în muncă au intrat în vigoare încă de acum patru luni, angajaţii şi angajatorii sunt bulversaţi. „Eu nu mai lucrez de aproape un an şi nu am fost chemat să ridic cartea de muncă. Nici nu ştiu cum se procedează, mă gândesc că poate ne trimit vreo înştiinţare prin poştă", ne-a spus Iulian Filip, un buzoian de 28 de ani.
Patronii care nu au ridicat carnetele de muncă de muncă trebuie doar să ia legătura cu ITM, iar reprezentanţii acestuia le vor comunica ce acte sunt necesare pentru încheierea acestuia şi data la care sunt programaţi să se prezinte le sediul instituţiei. În cazul în care aceştia nu se vor prezenta, până în iunie inspectorii ITM vor face controale pentru a stabili dacă societăţile respective mai funcţionează sau nu.