VIDEO Un scriitor buzoian a intrat în greva foamei, în faţa Consiliului Judeţean, după ce a fost dat afară din casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul George Lixandru s-a instalat în această dimineaţă în faţa clădirii Consiliului Judeţean  Buzău, anunţând că se află în greva foamei. El speră ca autorităţile să îl ia în seamă şi să-i repartizeze o locuinţă socială, demers pe care scriitorul susţine că l-a început cu zece ani în urmă. George Lixandru a fost evacuat joi din casa în care a locuit cu chirie şi spune că va sta în greva foamei până când i se va da curs solicitării.

George Lixandru spune că de mai bine de zece ani se luptă să primească o locuinţă socială de la stat. El spune că a ajuns în pragul disperării joi dimineaţă, când a fost evacuat de către proprietar din imobilul unde locuia, pe strada Independenţei, pentru că nu a mai avut cu ce să plătească chiria.

”Am fost redactor şef la publicaţia Sud Est însă acum sunt şomer şi trăiesc numai din câteva mici sponsorizări şi cu ajutorul prietenilor. Am decis această formă radicală de protest, deoarece în această dimineaţă am fost evacuat din casă, pentru că de două luni nu am mai avut bani pentru chirie şi întreţinere. Plăteam 600 de lei chiria şi 400, întreţinerea. Acum nu mai avem unde să dormim, eu şi soţia mea”, spune George Lixandru.

Deşi a publicat până acum 18 cărţi, grevistul spune că nu îşi permite plata unei chirii la preţul pieţei. Conducerea Consiliului Judeţean l-a invitat la o discuţie pe bărbatul aflat în greva foamei, însă, nemulţumit de întâlnirea cu reprezentanţii din conducerea judeţului, acesta a revenit în faţa instituţiei hotărât să continue protestul. 

”Domnul Lixandru George a venit în faţa Consiliului şi a intrat în greva foamei. Domnul preşedinte al CJ, Cristi Bîgiu, domnul vicepreşedinte Neagu şi domnul secretar Laurenţiu Gavrilă au stat de vorbă cu domnul Lixandru, i-au explicat că din punct de vedere juridic nu Consiliul Judeţean îl poate ajuta în problema domniei sale întrucât nu are locuinţe sociale de închiriat şi a fost sfătuit să depună cerere către instituţiile care îl pot ajuta, respectiv primăria”, a declarat Oana Ghimbăşanu, purtător de cuvânt CJ Buzău.

Protestatarul spune că nu s-a adresat Primăriei Buzău pentru a primi o locuinţă socială, din cauză că nu are domiciliul pe raza municipiului, ci în comuna Cislău.

George Lixandru susţine că momentul pe care l-a ales ca să protesteze în acest mod nu are legătură cu perioada de campanie electorală şi că va sta în greva foamei până va primi ceea ce a cerut, sau până când va muri de foame, dacă şefii judeţului nu vor da curs solicitării sale.

George Lixandru este un scriitor al generaţiei care a început să creeze în anii '70. Este un nume consacrat printre iubitorii de cultură buzoieni şi nu numai. George Lixandru a scris după Revoluţie pentru multe publicaţii precum: „Oblio", „Zig-zag", „Expres Magazin", „Opinia", „Muntenia", „Informaţia Buzăului", „Buzăul" sau „Jurnalul de Buzău". 

 A debutat literar în anul 1972 în „Albina", a publicat apoi versuri în „Convorbiri literare", „Flacăra", „Opinia", „Şcoala Buzoiană", a frecventat cenaclurile literare „Vasile Voiculescu" Buzău, „Astra" Braşov şi „Tomis" Constanţa.

Potrivirea cuvintelor în versuri a fost prima sa provocare. „Cu poezia am început şi scriam enorm, pe orice temă. Eram foarte prolific. Eu nu scriu poezii la întâmplare. Adică, vezi Doamne, scriu azi una, mâine alta, şi apoi le adun într-un volum. Eu obişnuiesc să dau o anumită tentă volumului şi pe urmă scriu pe tema aceea, numai pe tema aceea", spune autorul a zece volume de poezii, editat în mai puţin de un deceniu.

Prima sa carte se numeşte „Sonete de palavragiu", cu care a câştigat festivalul naţional Toamna sonetului românesc. „Am scos-o în 2001, foarte târziu, recunosc. Din 2001 încă nouă cărţi am scris iar dintre ele cele mai reuşite, zic eu, sunt Anotimp în căpăstru şi Nebunul şi pasărea albă a libertăţii, sponsorizată de Băsescu şi Becali", mărturiseşte George Lixandru. 

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite