VIDEO Sute de buzoieni, la cea de-a treia seară de proteste antisistem. Au fost tensiuni între manifestanţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Peste 300 de persoane au mărşăluit, vineri seară, pe străzile Buzăului, în ce-a de-a treia seară de proteste organizate la Buzău. Numărul lor a fost cu mult mai mic decât cel din primele două seri de proteste, poate şi din cauză că mulţi tineri au preferat cluburile.

UPDATE Ora 22.oo: Protestele au continuat la Buzău

La ora 19.30, era strâns pe platoul din centrul Buzăului un grup de aproximativ 300 de persoane, mulţi tineri sub 25 de ani. 

Deşi pe Facebook stabiliseră să rămână în Piaţa Dacia, câţiva puşti care şi-au asumat statutul de lideri ai manifestaţiei au propus să plece din nou în marş pe bulevardele oraşului, stârnind revolta mai multor grupuri de manifestanţi.

    

Un grup de persoane i-au acuzat pe iniţiatorii marşului că sunt plătiţi să deturneze manifestaţia prin dispersarea mulţimii din faţa Palatului Comunal. Totodată, le-a fost semnalat jandarmilor din dispozitivul de ordine că în mulţime au fost văzuţi copii de cinci, şase ani, şi că printre tineri sunt câţiva care consumă alcool. 

Grupul de manifestanţi au pornit în cele din urmă pe traseul Bulevardul Bălcescu - Strada Spiru Haret - Bulevardul Unirii iar în jurul orei 21.30 au revenit pe platoul din centru, unde au mai scandat cel mult o jumătate de oră înainte să plece spre case.

       

Contul de Facebook dedicat protestelor anstisistem de la Buzău abundă de mesaje care îndeamnă lumea să iasă din casă vineri seara. Ei vor ca cel de-al treilea protest organizat la Buzău să se desfăşoare pe platoul din centru.

”Nu mai plecaţi în marş prin Buzău, în seara asta protestaţi numai în Piaţa Daciei. Nu v-aţi dat seama că se vrea a pleca în marş pentru a nu ne strânge mai mulţi (aseară eu am rămas pe platou au venit zeci de oameni, familii cu copii care au văzut că nu este nimeni şi au plecat), se vrea a obosi lumea. În seara asta o să fim mai mulţi. Mâine e sâmbătă, nu are lumea treaba”, scrie Ştefu, unul dintre iniţiatorii evenimentului.

Acelaşi sfat vine de la mai mulţi participanţi la protestele din serile trecute. ”Nu mai plecaţi de pe platou! Sunt zeci de oameni care ajung puţin mai târziu şi pleacă pentru că nu-i nimeni. Rămânem în centru în seara asta”, este îndemnul lui Mihai Toader.

protest

Buzoienii au mai ieşit în stradă miercuri şi joi seară, în urma mobilizării pe Facebook. Oamenii s-au strâns pe platoul din centrul oraşului, apoi de fiecare dată au plecat într-un marş pe bulevardele municipiului.

Pe durata marşului de joi seară, care a durat aproximativ o oră şi jumătate, protestatarii au scandat lozinci împotriva corupţiei, "Singura soluţie, înc-o revoluţie", ”Jos parlamentul”, ”Noi suntem puterea”, ”Colectiv, Colectiv”, dar şi mesaje din repertoriul galeriilor de fotbal, precum ”România, România“ şi „Ole, ole“.

Încă după prima seară de proteste, mai mulţi participanţi la manifestaţie au criticat organizarea, chiar pe contul de Facebook care îi mobilizase, precizând că protestul ar fi trebuit să dureze mai mult şi să conţină mesaje bine ticluite. Alţii critică vehement mişcările stradale, spunând că sunt inutile.

”Vai de capul vostru. Aţi ieşit să vă faceţi poze pe platou??? Să vadă lumea unde aţi fost??!!. Pt ce aţi ieşit??? Ce vreţi?? Demisia cui??? Cine vine în locul lor dacă ei plecă??? Alţii ca ei???!!! Cine vine, spuneţi voi??!!! Alţi nenorociţi???”, scrie Valentin Petcu pe contul ”DACA VA PASA, IESITI DIN CASA - BUZAU” dedicat protestelor antisistem. 

Au apărut acuzaţii din partea unor utilizatori conform cărora membri ai unor organizaţii de tineret ale PNL şi PPDD ar fi fost în spatele protestelor de miercuri seară. Chiar creatorul Facebook Event-ului, Raluca Andreea, este bănuit a fi un cont fals, în spatele căruia s-ar afla oameni din partide politice.

”Raluca Andreea este partea <<citită>> a unui partid. Nu ştiu şi nici nu contează care. Acţiunea lor este desfăşurată strategic, pe două fronturi. Pe de-o parte băieţii ăia care agită şi direcţionează gloata şi pe de altă parte Raluca, care se ocupă de ceilalţi, mai spălaţi, pe facebook si care linişteşte, face apel la unitate, sub umbrela unei persoane ingenue, apolitică evident”, scrie Daniel Nica pe Facebook.

Opinia sa este însă combătută de alţi internauţi. ”Am observat ca aţi început nenumărate discuţii, cu diferite teme care nu au legătură cu ce se întâmplă în ţara noastră. Nu cunosc pe nici unul dintre voi şi poate nici voi nu mă cunoaşteţi pe mine. Aceasta persoană, Andreea, care a creat acest grup a făcut un lucru bun chiar dacă nu îi cunoaştem intenţiile. În acest fel a reuşit să ne scoată din casă iar mai departe totul depinde de noi. Important este să vrem toţi acelaşi lucru. Mă întreb, oare în celelalte oraşe s-au stârnit aceleaşi discuţii?”, este mesajul postat de Muşat Georgiana.

Sunt, de asemenea, martori din rândul manifestanţilor care susţin că au observat membri TSD care în prima seară de proteste ar fi aruncat petarde în mulţime, în timpul marşului pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, pentru a compromite evenimentul.  

În ciuda tuturor disputelor iscate în mediul online, nucleul de protestatari din Buzău se încăpăţânează să organizeze ieşiri în stradă şi în următoarele seri.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite