VIDEO La plimbare alături de căprioare, în cel mai mare parc din Muntenia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Viorel Săraru
Foto Viorel Săraru

Buzoienii care se plimbă în Parcul Crâng au din ce în ce mai des şansa să dea ochii cu căprioarele care îşi fac curaj şi se apropie de zona amenajată a pădurii. Zilele trecute, apariţia unei căprioare i-a lăsat cu gura căscată pe câţiva biciclişti care se plimbau pe aleile din parc.

Unul dintre ei a imortalizat momentul cu telefonul mobil.

Potrivit pădurarilor, căprioarele ajung tot mai frecvent în zona parcului în căutarea surselor de apă şi hrană. 

O altă explicaţie ar fi dispariţia câinilor vagabonzi din parc, care în trecut puneau sperioasele patrupede pe fugă. În parcul Crâng şi-au mai făcut apariţia în ultimii ani şi mistreţi.

Pădurea din care face parte Parcul Crâng, din municipiul Buzău, este de aproape două ori mai întinsă decât Herăstrău şi de zece ori, decât Cişmigiu. 

Doar o suprafaţă de zece hectare este însă amenajată pentru promenadă şi agrement, restul de peste 170 de hectare de pădure fiind străbătut doar de cărări din pământ, folosite de pădurarii care administrează fondul forestier.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite