Pericol de intoxicare din cauza unui tir răsturnat
0Un tir încărcat cu două tone de clorură ferică s-a răsturnat în această seară în sensul giratoriu de pe şoseaua de centură a Buzăului. Autorităţile sunt în alertă pentru că substanţa este foarte periculoasă pentru organismul uman.
Panică la marginea oraşului, după răsturnarea unui tir cu substanţe toxice
Şoferul tirului a pierdut controlul volanului, după explozia unui cauciuc, şi s-a răsturnat în momentul în care a intrat într-un sens giratoriu.
Potrivit normelor, clorura ferică poate fi anihilată doar cu un absorbant, motiv pentru care pe carosabil a fot împrăştiat nisip.
La faţa locului a fost adusă şi o macara care să ridice tirul din drum pentru ca artera să poata fi redată circulaţiei.
Clorura ferica este încadrată, potrivit fişei tehnice, în clasa 8 a substanţelor periculoase şi este foarte toxică.
Poate avea efecte mortale dacă este inhalată, înghiţită sau absorbită prin piele.