Incendiu violent, în județul Buzău. Trei copii au fost duși la spital după ce s-au jucat cu focul
0Trei copii au fost transportaţi la spital, după ce în camera în care locuiau a izbucnit un incendiu puternic. Evenimentul a avut loc, miercuri dimineaţă, la un imobil din localitatea buzoiană Tăbărăşti, comuna Gălbinaşi.
La locul incendiului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău a deplasat trei autospeciale, dintre care două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD.
Salvatorii au găsit în locuinţa cuprinsă de flăcări două victime: un copil în vârstă de un an și o lună, cu arsuri gradele 1 şi 2 pe o suprafaţă a corpului de aproximativ 30%, din primele estimări, şi un bărbat cu arsuri la mâini de gradul unu.
Alţi doi copii, de trei și patru ani, au fost identificaţi ulterior de către pompieri. Pompierii au constatat că incendiul se manifestă într-o cameră de locuit pe o suprafaţă de aproximativ 20 mp.
„Incendiul a fost anunțat la ora 8:27 iar pana la ora 9 era deja lichidat de pompieri. La momentul izbucnirii incendiului, unchiul i-a dus pe copii în vecini, pentru a fi în siguranță. Incendiul s-a manifestat într-o cameră de locuit pe o suprafață de aproximativ 20 mp.”, transmite ISU Buzău.
Unul dintre micuți, în vârstă de un an, a suferit arsuri pe circa 30% din corp. Acesta a fost transportat la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din municipiul București.
Celelalte două victime, doi copii în vârstă de trei, respectiv patru ani, au ajuns la spital cu intoxicaţie cu monoxid de carbon, iar starea lor de sănătate este stabilă.
Având în vedere gravitatea cazului şi ţinând cont de faptul că în incendiu au fost răniţi trei copii, unitatea spitalicească a sesizat pe numărul unic 119 Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău.
„DGASPC a demarat procedura specifică de evaluare iniţială, din punct de vedere social, a situaţiei copiilor şi familiei", au anunţat reprezentanţii Direcţiei pentru Protecția Copilului.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău, cauza incendiului izbucnit la casa din localitatea buzoiană Tăbărăști a fost jocul copiilor cu focul.