Zeci de mii de bucureşteni, asteptaţi să petreacă Revelionul în stradă. Voltaj cântă în Parcul IOR, iar Vama şi Smiley în Piaţa Constituţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de mii de bucureşteni sunt aştepaţi în noaptea dintre ani la una dintre petrecerile organizate în stradă. Şi anul acesta cel mai fierbinte punct al distracţiei din Capitală rămâne Piaţa Constituţiei, acolo unde la miezul nopţii va avea loc un foc de artificii impresionant.

Anul trecut, în Piaţa Constituţiei au fost prezenţi peste 50.000 de oameni la petrecerea grandioasă organizată de Primăria Municipiului Bucureşti, prin ArCuB. Ca în fiecare an, bucureştenii care vor să se distreze şi să danseze sunt aşteptaţi de Revelion în faţa scenei enorme ce urmează să fie amplasată aici. 

555 de ani din viaţa oraşului

Bucureştiul a împlinit în acestă toamnă 555 de ani de existenţă, iar pe străzile oraşului a plutit zile întregi parfum de sărbătoare. Astfel, reprezentanţii municipalităţii susţin că în noaptea dintre ani, în Piaţa Constituţiei, va avea loc un spectacol inedit cu ocazia celebrării în urmă cu câteva luni a celor 555 de ani din viaţa oraşului. 

Primii bucureşteni sunt aşteptaţi în Piaţa Constituţiei la ora 21.00, urmând să aibă loc un show de amploare. Concret, cei prezenţi se vor putea bucura de o îmbinare audio-vizuală între tehnologia de ultimă generaţie, arta spectacolului şi elementele de interactivitate cu publicul. 

Între timp, pe scenă vor urca cei mai cunoscuţi artişti ai momentului, printre care Smiley, Loredana Groza, Andra, Delia şi trupa Vama. La miezul nopţii, cerul de deasupra Pieţei Constituţiei va fi luminat minute în şir de un foc de artificii spectaculos pe care bucureştenii nu îl vor uita multă vreme, după cum promit organizatorii. 

Voltaj cântă în Parcul Titan

Un alt punct fierbinte de pe „harta distracţiei din stradă“ în noaptea de Revelion este Parcul Titan. Aici, Primăria Sectorului 3 va organiza o petrecere de amploare cu numeroase momente artistici şi foc de artificii. Astfel, petrecerea dedicată nopţii dintre ani va debuta cu 30 de minute de tradiţii şi obiceiuri româneşti, urmând ca pe scenă să urce trupe cunoscute şi interpreţi cu zeci de ani de experienţă în spate. 

Pe scena amplasată în parc vor urca Bere Gratis, Guess Who, DJ Rynno şi Sylvia, Mihai Mărgineanu, Annes, White Mahala, Elena Gheorghe şi trupa Voltaj. Organizatorii promit o noapte incendiară şi un foc de artificii spectaculos care va începe la miezul nopţii. 

Pe aceeaşi temă: 

Corina va încinge atmosfera de Revelion la Braşov

INFOGRAFIE Ce tradiţii trebuie să respectăm de Revelion ca să fim norocoşi, feriţi de rele şi sănătoşi

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite