Vlad Voiculescu: Şansele ca şcoala să treacă în online săptămâna care vine sunt de aproape 100%
0Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, susţine că în Bucureşti şansele ca activitatea didactică să treacă în regim online săptămâna viitoare sunt de aproape 100% din cauza numărului mare de cazuri COVID.
„În ciuda parangheliilor care sunt încă permise în Bucureşti, toate culminând cu congresul PNL cu 5000 de oameni de ieri, părinţii de copii de şcoală din Bucureşti trebuie să ştie că şansele ca şcoala să treacă în online săptămâna care vine sunt de aproape 100%”, a scris pe Facebook duminică seara Vlad Voiculescu.
Acesta consideră că instituţiile statului au fost supuse politucului şi au evitat orice măsuri nepopulare înainte de congresul PNL.
„De fapt, dacă procedura birocratică de alocare a testelor pozitive pentru Municipiul Bucureşti ar fi respectată şi nu întârziată, incidenţa pe ultimele 14 zile ar fi deja peste 6 la mie nu mai departe de marţi. Orice întârziere după ziua de marţi nu va fi altceva decât fie un rezultat al neputinţei instituţionale, fie al unei comenzi politice. Ce este din nou groaznic de trist este că în timp ce spitalele sunt pline, toate instituţiile statului au fost din nou supuse politicului şi au preferat să evite orice măsuri nepopulare înainte de congresul PNL, în detrimentul protejării copiilor şi a şcolii”, a mai scris Voiculescu pe reţeaua de socializare.
El îi sfătuieşte pe cetăţeni să aibă grijă de sănătatea lor şi de cea a copiilor, indiferent de măsurile pe care le „introduce sau amânăă din nou, în mod iresponsabil, guvernul”. Vlad Voiculescu precizează că spitalele, inclusiv cele pentru copii, sunt pline.