VIDEO Protest la Bucureşti faţă de operaţiunea de ucidere a ursului din Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la protestul organizat în Piaţa Universităţii     FOTO Florin Ghioca
Imagine de la protestul organizat în Piaţa Universităţii     FOTO Florin Ghioca

Aproximativ 100 de persoane au protestat, sâmbătă seară, în Piaţa Universităţii din Capitală faţă de felul în care a decurs operaţiunea autorităţilor din Sibiu, susţinând că „vinovaţii trebuie pedepsiţi” şi că autorităţile „au vrut doar să-l omoare, nu să-l tranchilizeze”.

Protestul a fost organizat pe reţelele sociale şi a adunat aproximativ 100 de persoane nemulţumite de faptul că autorităţile aveau şi alte soluţii decât să ucidă ursul.

Protestatarii au afişat pancarte pe care scria „Je suis ursuleţ”, „Stop maltratării animalelor în România”, „Dreptate pentru ursuleţ” şi „Opriţi tăierea pădurilor”.

„În momentul în care ai situaţii de genul ăsta nu faci uz de armă. Cine i-a dat voie? Cu acordul cui? Nici nu avea voie, într-un oraş să folosească arma”, spune o femeie care participă la protest,

Protestatarii cer o anchetă serioasă despre felul în care s-a desfăşurat operaţiunea de la Sibiu urmată de tragerea la răspundere penală a celor responsabili.

„Acel ursuleţ nu a făcut rău nimănui, nu a pus viaţa în pericol nimănui şi putea fi tranchilizat şi nu omorât. Cred că pur şi simplu asta au vrut să-l omoare, nu să-l tranchilizeze”, arată o altă femeie nemulţumită de intervenţia autorităţilor din Sibiu.

miting ursulet Florin Ghioca

 Aproximativ o sută de persoane au protestat şi vineri seară, în municipiul Sibiu, faţă de modul în care autorităţile au intervenit în cazul ursului care a ajuns în oraş şi a străbătut mai multe străzi înainte de a fi prins şi împuşcat în curtea unei fabrici. Oamenii au venit cu ursuleţi de pluş şi cu foi cu mesaje precum „Opriţi-vă! Nu eu sunt animalul!”

Protest la Universitate, în urma uciderii ursului din Sibiu

Primăria Sibiu are patru arme cu tranchilizant, două fiind folosite de către medicii veterinari de la Grădina Zoologică şi două de către personalul Serviciului de ecarisaj. Reprezentanţii municipalităţii au arătat, vineri, că a doua echipă de la Zoo a ajuns la curtea în care se afla ursul cu ”câteva secunde” înainte ca animalul să fie împuşcat.

Poliţia Sibiu a deschis, miercuri, dosar penal pentru uz de armă letală după uciderea ursului.

protest ursulet universitate Florin Ghioca

Totodată, Ministerul Mediului a cerut, joi, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu să ancheteze cum a ajuns ursul în oraş, în condiţiile în care judeţul Sibiu nu este un areal dezvoltat al animalelor din această rasă, fiind posibil ca acesta să fi fost ţinut în captivitate şi eliberat.

Vineri, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunţat că a început o anchetă în cazul uciderii ursului de la Sibiu, pentru a verfica dacă au fost respectate toate măsurile legale ce privesc protecţia animalelor, urmând ca rezultatele investigaţiei să fie făcute publice la începutul săptămânii următoare.

Tot vineri, prim-ministrul Dacian Cioloş a discutat cu responsabilii care coordonează autorităţile implicate în gestionarea evenimentului de la Sibiu în care un urs a fost ucis în oraş, el cerând rapoarte complete până luni.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite