Un nou dosar DNA: printre acuzaţi, Picu Emanuel Victor, fost director general în Primăria București, şi primarul dâmboviţean Matei Gheorghiță

0
Publicat:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au finalizat cercetările într-un dosar de abuz în serviciu şi fals intelectual.

Sediul DNA, foto arhivă
Sediul DNA, foto arhivă

Alături de alte şase persoane, inculpat este şi Picu Emanuel Victor, cel care la vremea producerii infracţiunilor era Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public din cadrul Primăriei municipiului București.

Picu Emanuel Victor, cel care a ocupat mai multe funcţii importante de-a lungul timpului, inclusiv pe cea de director al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, din care a fost demis după ce a fost prins băut la volan, este din nou în atenţia justiţiei, de această dată pentru abuz în serviciu.

Coinculpaţi în acest dosar sunt Matei Gheorghiţă, primar, şi Dragne Emilian Petre, secretar general al comunei Șelaru, județul Dâmbovița, Radu Mariana, funcţionar în cadrul compartimentului de resurse umane al Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public, Cristea Cristina Luminiţa, șef al compartimentului de resurse umane din cadrul Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public, şi soţii Ț.S.D. şi Ț.V., ale căror nume nu au fost făcute publice în comunicatul oficial al DNA.

Angajarea formală trebuia să îi asigure transferul

Totul a pornit de la o angajare nelegală a inculpatei Ţ.V. ca șef al Biroului Strategie Programe și Proiecte de Arhitectură Peisagistică, la începutul anului 2021, instituție condusă la acea vreme de Picu Emanuel Victor.

„În prezenta cauză s-au desfășurat cercetări în legătură cu modalitatea în care, la începutul anului 2021, inculpata Ț.V., soția inculpatului Ț.S.D., a ocupat funcția de șef al Biroului Strategie Programe și Proiecte de Arhitectură Peisagistică din cadrul instituției conduse de inculpatul Picu Emanuel Victor” – se arată în comunicatul DNA.

Iniţial, femeia a fost angajată, cu girul primarului şi secretarului Primăriei Şelaru, din judeţul Dâmboviţa, pe postul de consilier personal. Angajarea a fost doar una scriptică, formală, pentru ca ea să poată avea acces, de fapt, la postul râvnit de la Direcția Generală de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public din cadrul Primăriei municipiului București.

„Concret, în perioada menționată, inculpații Matei Gheorghiță și Dragne Emilian Petre, în calitate de primar, respectiv secretar general al comunei Șelaru, județul Dâmbovița, beneficiind de ajutorul inculpatului Ț.S.D., ar fi angajat în mod nelegal, în cadrul instituției pe care o conduceau, pe inculpata Ț.V. (consilier personal)” - spun procurorii.

"Acest demers ar fi fost doar unul formal, ce ar fi avut un singur scop final acela de a crea inculpatei vocația pentru a îndeplini condițiile detașării la Direcția Generală de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public din cadrul Primăriei municipiului București. Pe lângă caracterul formal, această angajare s-ar fi realizat în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor legale în domeniu (prevăzute de Codul administrativ, Codul muncii etc.) și cu falsificarea mai multor documente" - se precizează în comunicat.

Nu a trecut nici măcar o zi pe la serviciu

Astfel, la mai puţin de o săptămână de la angajare, timp în care oricum nu s-a prezentat nici măcar o dată la noul serviciu de la Primăria Şelaru, Ţ.V. a fost detaşată la instituţia din Bucureşti.

„La doar 6 zile de la angajare, perioadă în care inculpata Ț.V. nu s-ar fi prezentat nicio zi la locul de muncă, respectiv la data de 15 martie 2021, inculpații Matei Gheorghiță și Dragne Emilian Petre ar fi aprobat detașarea acesteia la Direcția Generală de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public din cadrul Primăriei municipiului București”, se precizează în rechizitoriu.

Ordinul de detaşare a fost semnat atât de primarul şi secretarul general din primăria dâmboviţeană, cât şi de directorul general al Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public, Picu Emanuel Victor, şi două dintre subordonatele sale, Radu Mariana și Cristea Cristina-Luminița.

În felul acesta, Ţ.V. a devenit șef al Biroului Strategie Programe și Proiecte de Arhitectură Peisagistică, funcţie pe care ar fi ocupat-o în perioada 15.03.2021-14.03.2022, deși nu avea niciun fel de studii de specialitate în domeniul respectiv.

„Cu această detașare ar fi fost de acord și directorul general al Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public, inculpatul Picu Emanuel Victor, care, beneficiind de ajutorul subordonatelor sale, Radu Mariana și Cristea Cristina-Luminița, ar fi creat aparențele unui cadru legal de numire a inculpatei Ț.V. în funcția de șef al Biroului Strategie Programe și Proiecte de Arhitectură Peisagistică, pe care ar fi ocupat-o în perioada 15.03.2021-14.03.2022, deși aceasta nu avea niciun fel de studii de specialitate în domeniul respectiv.

Prin aceste demersuri, inculpata Ț.V. ar fi obținut foloase necuvenite constând în drepturile salariale de care ar fi beneficiat în mod nelegal de la cele două instituții publice, în sumă totală de 125.424 lei (brut)” – spun procurorii. Ei cer judecarea în stare de libertate a tuturor acuzaţilor pentru abuz în serviciu, fals în acte, fals intelectual şi complicitate la aceste infracţiuni.

De asemenea, DNA precizează că în cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii şi dosarul a fost trimis spre soluţionare la Curtea de Apel București, cu propunere de a se menține aceste asigurări.

De menţionat că Direcția Generală de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public și primăria comunei Șelaru nu s-au constituit parte civilă în cauză.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite