Un bucureștean a încercat să-și ucidă soția, iar când au ajuns polițiștii a dat foc casei

0
Publicat:

Un bărbat din București și-a înjunghiat concubina în zona gâtului, apoi a dat foc casei. Oamenii legii au intervenit la timp și l-au reținut pe atacator.

Cazul de violență domestică a avut loc în sectorul 5
Cazul de violență domestică a avut loc în sectorul 5

Luni, 16 ianuarie, în jurul orei 14.00, polițiștii de la Secția 24 din București au fost sesizați că, la o locuință din Sectorul 5, are loc un caz de violență domestică.

Polițiștii care s-au deplasat de urgență la fața locului au imobilizat și încătușat bărbatul care devenise violent.

În timpul intervenţiei, conform unui comunicat al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, în imobil a izbucnit un incendiu, iar poliţiştii prezenţi au pătruns în locuinţă, unde au identificat o femeie ce prezenta leziuni în zona gâtului, pe care au scos-o din casă.

Aceasta a fost transportată de urgenţă, de un echipaj medical, la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale

La faţa locului a fost găsit un minor, copilul acestora, care nu prezenta leziuni, aflându-se în afara oricărui pericol. 

Bărbatul, care se află în custodia poliţiştilor, a fost condus la sediul secţiei, în vederea continuării cercetărilor.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite