Tramvaiele 16 şi 21 revin, începând de duminică, pe traseul iniţial, cu întoarcere la Piaţa Sf. Gheorghe

0
0
FOTO Adevarul
FOTO Adevarul

Tramvaiele 16 şi 21 vor reveni, începând de duminică, pe traseul iniţial, urmând să întoarcă din nou la Piaţa Sf. Gheorghe, anunţă vineri STB (fost RATB).

Potrivit Societăţii, tramvaiele liniilor 16 şi 21 vor reveni la terminalul „Piaţa Sf. Gheorghe”, aşa cum au avut traseul iniţial, şi nu vor mai întoarce la Piaţa Sf. Vineri, cum au făcut în ultimele aproape patru luni.

Astfel, liniile 16 şi 21 vor funcţiona între terminalele „Platforma Industrială Pipera”, respectiv „Pasaj Colentina” şi intersecţia Calea Moşilor/ Str. Cavafii Vechi, de unde revin la traseul iniţial, până la „Piaţa Sfântul Gheorghe”. Schimbarea temporară a terminalului s-a făcut în 23 iunie pentru realizarea unor lucrări la şinele de tramvai în zona Sf. Gheorghe şi pentru că liniile de tramvai erau blocate frecvent de maşinile parcate neregulamentar.

„STB SA apelează la proprietarii vehiculelor parcate în aria terminalului, să permită accesul vehiculelor companiei, pentru reluarea circulaţiei tramvaielor în zonă. În această perioadă, au fost monitorizate fluxurile de călători, în vederea îmbunătăţirii ritmicităţii pe liniile care asigură transportul public în această parte a oraşului”, transmite STB.

Mai multe - București

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite