Termoenergetica a încărcat instalaţiile pentru aproximativ 80% din punctele termice. S-a început furnizarea căldurii către instituţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
După începerea probelor la cald, compania a continuat furnizarea agentului termic pentru încălzire, cu precădere în timpul nopţii Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
După începerea probelor la cald, compania a continuat furnizarea agentului termic pentru încălzire, cu precădere în timpul nopţii Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. a anunţat, marţi, că a încărcat instalaţiile pentru aproximativ 80% din punctele termice şi că a început furnizarea căldurii către instituţiile care au solicitat acest lucru, printre care spitale, şcoli, grădiniţe sau cămine de bătrâni.

”Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, marţi, că, în aproximativ 80 la sută din totalul celor 1.027 puncte, module şi centrale termice au fost încărcate instalaţiile pentru furnizarea căldurii. Pentru restul de 20 de procente, instalaţiile nu s-au încărcat încă, deoarece asociaţiile de proprietari au anunţat că momentan nu doresc furnizarea căldurii sau mai sunt în defăşurare lucrări la reţeaua secundară”, a informat Termoenergetica. 

Totodată compania reaminteşte asociaţiilor de proprietari că este necesară deschiderea circuitului de încălzire din subsolurile blocurilor şi realizarea aerisirii coloanelor, astfel încât agentul termic să parcurgă întrega instalaţie de încălzire. De asemenea, asociaţiile de proprietari au obligaţia de a se asigura că instalaţiile interioare proprii (de alimentare cu energie termică) sunt în stare de funcţionare şi că sunt finalizate lucrările din interiorul imobilelor, inclusiv operaţiunile de aerisire a caloriferelor din apartamente.

”Precizăm că, după începerea probelor la cald, având în vedere evoluţia în scădere a temperaturilor, compania a continuat furnizarea agentului termic pentru încălzire, cu precădere în timpul nopţii. Este important de subliniat că în prezent, centralele de termoficare Vest Energo şi Griviţa nu funcţionează şi de aceea, până la realizarea echilibrului hidraulic al întregului sistem de termoficare, pot exista sincope în procesul de furnizare a agentului termic”, notează sursa citată.

Totodată, compania a precizat că a început furnizarea căldurii şi către spitale, şcoli, grădiniţe, cămine de bătrâni şi către celelalte instituţii care au solicitat acest lucru.

Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie funcţionează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor care apar în teren. Pentru informaţii suplimentare, bucureştenii au la dispoziţie numerele de telefon 031.9442 şi 0800.820.002.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite