Regulamentul pentru taxi propus de PMB: Maşini dotate obligatoriu cu POS, staţii şi aparate de taxat; amendă de până la 500 de lei dacă refuză cursele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos Octav Ganea
FOTO Inquam Photos Octav Ganea

Regulamentul pentru transport persoane în regim taxi, pus în dezbatere publică pe site-ul Primăriei Capitalei până în 7 februarie, prevede obligaţia firmelor de taxi de a avea montat sistem de plată cu cardul în toate maşinil şi sancţionarea şoferilor cu amendă de până la 500 de lei dacă refuză cursele.

De asemenea, proiectul instituie obligativitatea existenţei dispeceratelor la care clientul să poată apela telefonic sau prin alte mijloace şi care să poată transmite taximetriştilor comenzile prin staţie de emisie - recepţie. Maşinile trebuie dotate cu aparate de taxat fiscalizate.

Proiectul privind modificarea şi completarea Regulamentului actual de taximetrie a fost pus în dezbatere publică în 19 decembrie, cu termen de consultare până în 7 februarie şi cuprinde câteva reguli pentru taximetrişti. Aceste reguli nu prevăd, însă, şi obligaţia şoferilor a avea montat în maşini sistem POS pentru plata cu cardul.

Astfel, potrivit proiectului, taximetriştii sunt obligaţi să aibă un comportament civilizat şi preventiv faţă de ceilalţi participanţi la trafic şi faţă de organele de control, să aibă ţinută îngrijită, pantaloni, cămaşă, sacou, fiind interzisă îmbrăcămintea necorespunzătoare, precum şort, maiou şi şlapi, să nu păstreze garanţie documentele sau obiectele clientului, să întreţină maşina curată, atât la exterior cât şi la interior, să nu polueze fonic în staţiile de aşteptare, să nu facă lucrări de întreţinere şi reparaţii şi să nu spele maşina în staţiile de aşteptare, să nu folosească un limbaj neadecvat şi să pună la dispoziţia clienţilor harta oraşului şi indexul străzilor actualizat.

Regulamentul mai prevede interzicerea folosirii unor tarife mai mari decât cele autorizate şi afişate pe bord şi, deci, interzicerea negocierii preţului. La solicitarea clienţilor, şoferii trebuie să îi ajute la urcarea şi coborârea din maşină, în special pe femeile gravide şi persoanele în vârstă sau cu dizabilităţi.

De altfel, şoferului de taxi îi va fi interzisă, odată cu intrarea în vigoare a regulamentului, refuzarea transportului persoanei cu dizabilităţi, precum şi a dispozitivului de mers, nu va mai putea staţiona pe poziţia „liber” decât în locurile special amenajate şi semnalizate şi îi va fi interzisă staţionarea în staţiile RATB.

O altă regulă impusă este referitoare la fumat: este interzis, astfel, fumatul în interiorul taxiului în prezenţa clientului. De asemenea, şi folosirea telefoanelor sau a altor dispozitive mobile este interzisă, iar în timpul programului, şoferii vor adapta fundalul sonor în funcţie de preferinţele clientului.

De asemenea, proiectul stabileşte că "serviciile de dispecerat sunt obligatorii pentru toate taxiurile transportatorilor autorizaţi şi nu se pot executa decât de către dispecerii autorizaţi de autoritatea de autorizare a Primăriei Municipiului Bucureşti, în condiţiile în care se asigură posibilitatea clientului de a apela la aceste servicii prin comenzi telefonice sau prin orice alte mijloace şi de a le transmite prin staţia radio de emisie - recepţie către taximetrist". Maşinile trebuie dotate cu aparate de taxat fiscalizate.

La rândul lor, dispeceratele de taxi autorizate trebuie să înregistreze toate sesizările cetăţenilor cu privire la transportul în regim taxi şi să transmită trimestrial Primăriei Capitalei toate reclamaţiile şi modul de soluţionare a acestora. De asemenea, trebuie să afişeze pe exteriorul maşinilor numărul Tel Verde la care clienţii pot apela pentru reclamaţii.

În ceea ce priveşte sancţiunile, şoferii vor primi amenzi între 100 şi 500 de lei pentru ţinută necorespunzătoare, neîngrijirea maşinilor şi comportament necivilizat faţă de clienţi şi organele de control, dar şi pentru refuzare cursei în interiorul localităţii şi neeliberarea bonului. Aceeaşi amendă o poate primi şi pentru transportarea clientului pe un alt traseu decât cel optim sau cel solicitat de către acesta.

Şoferii vor primi, de asemenea, amenzi între 500 şi 1.000 de lei, dacă staţionează sau parchează în staţii RATB sau pe banda unică folosită de RATB, şi chiar 50.000 de lei dacă nu deţin autorizaţie.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat în şedinţa din 19 decembrie un proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii CGMB nr. 178/2008 privind aprobarea Regulamentului-cadru de transport local în regim taxi. Acesta prevede câteva reguli simple pentru şoferi, precum şi obligativitatea ca activitatea de taximetrie să se facă exclusiv prin intermediul unui dispecerat autorizat. Gabriela Firea a promis atunci că vor fi aduse şi alte modificări regulamentului, puse în dezbatere publică, urmând să fie introduse sancţiuni pentru nerespectarea lui, obligativitarea dotării maşinilor cu POS şi a folosirii aplicaţiilor online.

„Cu toţii ne dorim ca cetăţenii din Bucureşti care apelează la taxi să poată merge în condiţii de siguranţă şi confort. Îi respectăm pe bucureşteni şi prin prisma hotărârii pe care o vom lua astăzi. Vom avea un proiect care va modifica şi va aduce îmbunătăţiri: va exista un set de reguli pe care eu le numesc europene care vor trebui respectate. Va fi interzisă refuzarea unei curse sub diferite pretexte şi vor fi sancţiuni. Vor fi interzise bonusurile, şoferii sunt obligaţi să aibă o ţinută decentă, să nu fumeze în maşină, să nu dea muzica tare, să nu vorbească la telefon, să nu angajeze cu clientul discuţii pe subiecte sensibile care ar putea contraveni porincipiilor clientului. Sunt încă alte elemente care vor duce la securitate şi confort. Toţi taximetriştii vor fi obligaţi să poată oferi posibilitatea să plătească cu cardul şi toţi vor trebui să aibă aplicaţii, pentru ca orice client să poată solicita taximetrul şi online”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea, la începutul şedinţei CGMB din 19 decembrie.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite