Primăria Capitalei va oferi truse de prim ajutor locatarilor din blocurile cu risc seismic clasa I

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locatarii blocurilor cu risc seismic clasa I vor primi truse de prim ajutor FOTO Mediafax
Locatarii blocurilor cu risc seismic clasa I vor primi truse de prim ajutor FOTO Mediafax

În timp ce locatarii blocurilor cu risc seismic clasa I îşi fac griji pentru viaţa loc în cazul unui cutremur de proporţii, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a găsit o soluţie inedită pentru a îi apăra pe cei care locuiesc în astfel de imobile. Ei ar putea primi truse de prim ajutor care îi va ajuta să supravieţuiască minim trei zile în urma unui cutremur de mare intensitate.

Această decizie urmează să fie discutată vineri în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Dacă proiectul de lege va fi votat, trusele care au costat aproximativ 100.000 de euro vor fi distribuite prin intermediul asociaţiilor de locatari, ulterior, trusele vor fi înapoiate în cazul în care o persoană se mută din imobilul cu risc seismic clasa I.

Kit-ul de prim ajutor cuprinde, printre altele, lanternă, radio, încărcător de telefon mobil, ghid de bază de prim ajutor, pansamente, pastile, fluier, dar şi pături-tip NASA şi alte dispozitive pentru a menţine temperatura optimă a corpului.

Potrivit ultimelor statistici oferite de Primăria Capitalei, 110 clădiri sunt încadrate în clasa I de risc seismic pericol public, 264, în clasa I de risc seismic. În clasa a II-a de risc seismic sunt 300 de clădiri, în clasa a III-a, 69 şi în clasa a IV-a, 6.

Cele mai multe, 1639, sunt clădirile care nu au fost încă expertizate, însă se află pe lista de urgenţă. Zonele cu cele mai mult clădiri ce riscă să se prăbuşească la primul cutremur sun Centrul Vechi, Rosetti, Universitate, Victoriei, Moşilor sau Ştefan cel mare.

Din listele publicate de primărie, reiese faptul că cele mai multe clădiri încadrate în clasa I de risc seismic se află pe Calea Victoriei fiind construite înaintea celui de-al doilea război mondial.


 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite