Preşcolarii au învaţat regulile de circulaţie rutieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La începutul acestei săptămâni, poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6, prin Direcţiile Protecţia Mediului, Ordine Publică şi Serviciul Circulaţie, au oferit preşcolarilor de la Grăbniţa nr. 210 din Cartierul Drumul Taberei lecţii despre educaţia rutieră, dar şi sfaturi despre menţinerea unui mediu înconjurător curat.

Cei 170 de micuţi au învăţat cum şi când se traversează în condiţii de siguranţă, dar şi care sunt semnificaţiile culorilor semaforului, având în vedere că una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere este nerespectarea regulilor de către pietoni.

De asemenea, copiii au fost informaţi şi despre locurile publice unde se pot juca în siguranţă, iar inspectorii de mediu le-au prezentat câteva din modalităţile pe care le pot adopta pentru menţinerea unui mediu curat şi sănătos. Poliţiştii locali i-au sfătuit ca, în cazul în care se rătăcesc de casă, să ceară ajutorul unui poliţist şi, foarte important, să-şi cunoască numele, prenumele şi adresa.

Cu prilejul acţiunii, preşcolarii au avut şansa de a învăţa regulile de circulaţie direct de la poliţişti, de a înţelege mai bine rolul poliţistului şi, mai ales, de a conştientiza responsabilitatea fiecărui participant la traficul rutier.

Prin acestă acţiune se doreşte implicarea tuturor copiilor preşcolari şi a cadrelor didactice în activităţi care să răspundă intereselor şi preocupărilor diverse ale copiilor, dar şi punerea în valoare a capacităţilor acestora în diferite domenii şi să stimuleze participarea lor la acţiuni variate, în contexte nonformale.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite