Parcul Drumul Taberei a fost redeschis după circa doi ani de lucrări
0După circa doi ani de lucrări, Parcul Drumul Taberei din Sectorul 6 al Capitalei a fost redeschis. Astăzi, reprezentanţii primăriei de sector au anunţat că zona verde, modernizată şi reabilitată, va fi redeschisă pentru cei care vor să se plimbe şi să se relaxeze aici.
În luna mai a anului 2013, Parcul Drumul Taberei din Sectorul 6 al Capitalei intra într-un amplu proces de modernizare şi reamenajare. De atunci, cei care locuiesc în zonă s-au plans că lucrările par interminabile şi că trec printr-un adevărat coşmar.
„Până în acest moment au fost mai multe perioade de sistări datorate condiţiilor meteorologice. De asemenea, proiectul iniţial a suferit o serie de modificări ce au ţinut de reamplasarea anumitor obiective. Toate acestea au dus la o decalare a lucrărilor“, recunosc reprezentanţii Primăriei Sectorului 6. Cu toate acestea, după o lungă perioadă de lucrări, parcul a fost redeschis astăzi.
Valoarea totală a proiectului este de 75.188.177,45 de lei, fonduri europene, iar lucrările de modernizare sunt executate de Asocierea formata din: S.C. PERGOLA GRADINI DECORATIVE S.R.L. - S.C. PROMS CONCEPT GROUP S.R.L. - S.C. CONSTRUCŢII ERBAŞU S.A. - S.C. HIDROCANAL SL - S.C. UTI TRAFFIC MANAGEMENT S.A. - S.C. E-FACTOR SOLUTIONS S.R.L. - S.C. METABET CF S.A.
Serele vor fi inaugurate în iarnă
Deşi parcul a fost inaugurat astăzi, serele de aici vor fi inaugurate spre sfârşitul anului, fiind necesare lucrări în valoare de aproximativ opt milioane de lei pentru „construcţia şi dotarea“ acestora. „Expoziţia cu plante tropicale va fi finalizată la sfârşitul anului 2015 şi reprezintă 4% din totalul suprafeţei parcului“, au mai precizat reprezentanţii Primăriei Sectorulu