Oprescu şi Chiliman se acuză reciproc. Cine e de vină pentru că nu s-a reconstruit Hala Matache

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că terenul pe care trebuia să se reconstruiască Hala Matache a fost concesionat de Primăria Sectorului 1 unui investitor privat care l-a pus gaj la bancă.

Oprescu a declarat într-un interviu acordat Hotnews că terenul pe care municipalitatea a stabilit că urmează să fie reconstruită Hala Matache, cu aproximativ 50 de metri în spatele locului pe care monumetul a fost ridicat iniţial, a fost concesionat de Primăria Sectorului 1 unui investitor privat. Edilul-şef spune că îşi doreşte în continuare să reconstruiască monumentul şi a făcut paşi importanţi în acest sens, găsind chiar şi un investitor dispus să investează în reconstrucţia monumentului. Cu toate acestea, Oprescu spune că nu mai poate să facă acest lucru, întrucât investitor privat a pus terenul gaj la bancă.

„L-am rugat (n.r. pe primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman) ca până la sfârşitul anului 2014 să rezolve. Acum grija mea este să mai vrea investitorii pe care i-am găsit să reconstruiască hala. Vom încerca să găsim o soluţie“, a mai spus edilul, pentru Hotnews.

Chiliman răspunde

Afirmaţia primarului general, Sorin Oprescu, este un neadevăr, anunţă reprezentanţii Primăriei Sectorului 1. Redăm mai jos răspunsul integral al primarului Andrei Chiliman:

„Terenul în cauză, parte a Pieţei Matache, nu este concesionat, pe el fiind amplasate construcţii pentru desfăşurarea activităţilor comerciale. Acestea au fost ridicate în anul 2007 de Administraţia Pieţelelor din Sectorul 1, în cadrul proiectului de modernizare a Pieţei Matache, finanţarea lucrărilor fiind asigurată printr-un contract de împrumut pe o durată de 20 de ani, încheiat de această instituţie cu Banca Comercială Română. 

Întrucât reconstruirea Halei Matache pe o parte din această suprafaţă de teren implică demolarea unor construcţii noi, acordul nostru pentru reconstruirea Halei Matache pe suprafaţa de teren în cauză este condiţionat de preluarea împrumutului de către Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, în condiţiile legii. De altfel, i-am transmis acest punct de vedere primarului general într-o discuţie pe care, din păcate, am purtat-o abia după demolarea Halei Matache.

Îl reasigur pe primarul general, Sorin Oprescu, că are tot sprijinul meu şi al colegilor mei din administraţia Sectorului 1 pentru reconstrucţia Halei Matache (monument istoric), însă numai în limitele legii şi fără păgubirea cetăţenilor. De asemenea, îmi exprim regretul că, înainte de demolarea acesteia, Sorin Oprescu nu a găsit timpul necesar unei dezbateri aplicate cu Primăria Sectorului 1 pe subiectul Halei Matache. Am fi găsit, astfel, mai uşor, soluţia pentru ca acest monument istoric să fie redat mai repede bucureştenilor“. 

Pe aceeaşi temă:

FOTO VIDEO Demolarea Halei Matache a încins mediul online. Demontarea monumentului, în imagini

ONG-urile cer anularea actului prin care Hala Matache va fi strămutată prin demolare. Cât s-ar cheltui pentru mutare

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite