Nicușor Dan anunță achiziționarea a 20 de minicentrale termice mobile. Câți locuitori vor deservi
0Primarul general Nicușor Dan anunță achiziționarea a 20 de minicentrale termice mobile cu care Capitala ar trebui să treacă cu bine de viitoarele trei ierni.
Cele 20 de minicentrale termice mobile a căror achiziție a fost anunțată de edil vor asigura confortul termic al populației din peste 16.300 de apartamente din toate cele 6 sectoare ale Capitalei.
„Atitudinea consilierilor PSD arată dispreț”
Nicușor Dan spune că a existat o tentativă de blocare a achiziției.
„Partidul Social Democrat a încercat astăzi în ședința Consiliului General să blocheze această importantă achiziție de pe urma căreia vor beneficia aproximativ 40.000 de bucureșteni. Atitudinea consilierilor PSD arată încă o dată felul în care se raportează la cetățeni, disprețul față de aceștia și refuzul de a crește calitatea vieții lor prin investiții corecte”, a scris edilul pe Facebook.
„Vom reuși să trecem cu bine de viitoarele trei iern”
Valoarea totală a investiției este de 113.038.600 lei fără TVA.
Este vorba despre 20 de minicentralele termice, containere transportabile, mobile, în care se află amplasate echipamentele pentru producerea de energie termică – cazane de apă caldă, conducte, vase de expansiune, colectoare, furnitura pentru comandă, control și funcționare (vane, robineți, filtre etc), stații de tratarea apei, instalații de alimentare cu combustibil, apă, energie electrică, automatizare, parte electrică etc.
„Cu cele 20 de centrale modulare vom reuși să trecem cu bine de viitoarele trei ierni, iar când va fi gata noua centrală în cogenerare din Titan, le putem reloca în alte puncte critice care au nevoie ele însele de modernizare”, explică Nicușor Dan.
Studiul de Fezabilitate a fost întocmit de ADI Termoenergetica Bucureşti-llfov, la solicitarea PMB.