Mai mulţi oameni s-au aşezat pe şine şi au blocat plecarea unui tren din Gara de Nord: „Nu aveai unde pune piciorul în vagon!“
0Un incident a avut loc în dimineaţa de vineri, 21 decembrie, în Gara de Nord din Bucureşti. Călătorii unui tren s-au aşezat în faţa locomotivei pentru a împiedica garnitura să se pună în mişcare.
Incidentul s-a iscat când călătorii trenului Bucureşti Nord - Craiova (R 9003) au fost anunţaţi că CFR-ul nu va suplimenta garnitura, care era formată doar din locomotivă şi două vagoane.
Martorii relatează că peste 30 persoane au rămas pe peron pentru că nu aveau unde să urce, deoarece angajaţii CFR le vânduseră bilete, dar nu le rezervase locuri, nici măcar socotite pentru stat în picioare.
„Trenul a tras la linie cu o întârziere de 80 minute. Trebuia să plece la ora 12.00, iar la Craiova ajungea la ora 16.05. Şeful trenului le-a spus oamenilor să urce în tren aşa cum pot, chit că erau unii cu copii mici. Să se împingă ca să încapă cu toţii, cei dinăuntru să meargă în interiorul vagonului pe coridor, să facă şi celorlalţi loc. Dar nu aveai unde pune piciorul în tren, unde să te mai duci?“, spune Liana, una dintre persoanele care au avut de condus pe cineva la tren.
Exasperaţi de situaţia creată şi de condiţiile în care trebuie să circule câteva ore, dacă încăpeau în tren, 5 călători s-au pus în faţa locomotivei, pe şine. La linia peronului au apărut imediat cam 25 agenţi de ordine, de pază, poliţişti, care au încercat să îndepărteze oamenii de pe şine şi de pe peron, astfel încât trenul să poată pleca fără scandal şi fără pasagerii nemulţumiţi. Aceşti au refuzat, însă, să se ducă de acolo, iar CFR-ul a adus, în cele din urmă, un vagon suplimentar.
„Oamenii au făcut front comun, în faţa lipsei de respect cu care au fost trataţi. Aşa au reuşit să schimbe lucrurile, pentru c-au luat atitudinea, foarte civilizat, dar hotărâţi“, consideră Liana.
Trenul a plecat cu aproape 100 de minute întârziere, dar fără căldură corespunzătoare, astfel că pasagerii au stat îmbrăcaţi cu geci şi pufoaice purtând căciula şi mănuşile.
Pe aceeaşi temă: