Două case au fost cuprinse de flăcări, în nordul Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiul a mistuit două case din cartierul Chitila. FOTO Mediafax (arhivă)
Incendiul a mistuit două case din cartierul Chitila. FOTO Mediafax (arhivă)

Două case din cartierul bucureştean Chitila au fost cuprinse de flăcări miercuri dimineaţă. Mai multe maşini de pompieri, cu apă şi spumă, au intervenit pentru stingerea incendiului. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţâ susţin că nu există victime.

Patru autospeciale cu apă şi spumăiau intervenit pentru stingerea focului de pe strada Godeanu Constantin, din cartierul Chitila.

Pompierii susţin că nu au fost identificate victime care să necesite îngrijiri medicale, însă încă există riscul ca flăcările să se extindă.

Focul a cuprins o suprafaţă de circa 150 de metri pătraţi şi nu sunt cunoscute cauzele care au dus la izbucnirea incendiului.

Flăcările au cuprins acoperişul imobilului, de unde se degajă foarte mult fum, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, potrivit Mediafax.

Daniel Vasile a spus că există pericolul ca incendiul să se extindă şi la casele din apropiere.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite