Cum arată sediul Primăriei Sectorului 1 după şase ani în care a fost modernizat şi reabilitat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările de modernizare au început în 2009 FOTO Primăria Sectorului 1
Lucrările de modernizare au început în 2009 FOTO Primăria Sectorului 1

Primăria Sectorului 1 şi-a deschis duminică, 14 iunie, porţile pentru public, în cadrul evenimentului Ziua porţilor deschise. Bucureştenii au putut vizita cele patru etaje ale clădirii monument istoric, biroul primarului Chiliman, sala de consiliu, precum şi podul din lemn complet refăcut după amplele lucrări de consolidare şi modernizare realizate la clădire.

Sediul istoric al Primăriei Sectorului 1 din Banu Manta a fost consolidat, renovat şi restaurat în cadrul unor ample lucrări de arhitectură care s-au încheiat în luna martie a acestui an. În cadrul lucrărilor de renovare desfăşurate în perioada 2009-2015, s-a conservat întreaga arhitectură, în interior primăria fiind iluminată tot cu candelabre, ca în perioada interbelică.

Reprezentanţii primăriei i-au întâmpinat pe vizitatori şi le-au prezentat istoricul clădirii, precum şi povestea frescelor, care au fost scoase la lumină după 45 de ani de comunism, iar acum sunt complet restaurate. „Mi-am dorit enorm ca această clădire să fie salvată şi refăcută în timpul mandatului pe care mi l-aţi încredinţat dumneavoastră, pentru că ea face parte moştenirea frumoasă şi valoroasă a Bucureştiului“, a precizat în deschiderea evenimentului, primarul Chiliman.

primaria 1 sediu foto ps1

Edilul a vorbit şi depre frescele care ornează sala de consiliu, iar în multe dintre scene este înfăţişat Sfântul Dumitru, protectorul oraşului Bucureşti, precum şi personaje ale regalităţii, Regele Carol al II-lea şi Regina Maria, explicând că acestea au fost motivele pentru care au fost acoperite cu „vopsea albă” în timpului regimul comunist.

Cine este Pandelică?

Chiliman le-a spus bucureştenilor şi istoria străjerului din turnul primăriei care, tot în perioada comunistă, a fost denumit Pandelică. „Este, de fapt, Sfântul Dumitru, în armură de străjer, şi veghează de sus, ne protejează  Capitala de pericole“. De altfel, în curtea primăriei a fost amplasată o statuie, replică a străjerului în armură din turnul primăriei, o copie care poate fi văzută de aproape de trecători.

Primăria Sectorului 1 este unul dintre principalele monumente istorice ale Bucureştiului şi a fost construită în perioada interbelică, între anii 1929-1935. Denumit iniţial „Palatul Comunal”, este singurul edificiu din Capitală ridicat cu scopul de a funcţiona ca primărie. Clădirea a fost construită în stilul arhitectural neoromânesc, care se remarcă, în principal, în natura simplă a ornamentaţiei folosite. În cadrul lucrărilor de renovare dintre 2009-2015, s-a conservat întreaga arhitectură, în interior primăria fiind iluminată tot cu candelabre, ca în perioada interbelică. La exterior, o componentă importantă a clădirii este turnul cu ceas, cu înălţimea de 56 de metri, (echivalentul unui bloc de 15 etaje) care era, la inaugurare, cel mai înalt din oraş.

primaria 1 sediu foto ps1

Proiectul de renovare a clădirii a fost finanţat atât din fondurie Băncii Mondiale, direcţionate de Ministerul Dezvoltării, cât şi din bugetul local al Sectorului 1. Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 36 de milioane de lei. Din bugetul local al Sectorului 1 au fost alocate aproape 10 milioane de lei, pentru partea de consolidare a clădirii şi 15 milioane de lei pentru partea de refuncţionalizare a primăriei. Pentru următorii doi ani, primarul Andrei Chiliman a menţionat că va dota edificiul cu pompe geotermice, care reprezintă şi ultima fază a investiţiei, în valoare de 5 milioane de lei.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite