Caz înfiorător în Capitală. O femeie şi-a găsit sora moartă sub un morman de haine. Fiul victimei se afla în apartament
0O anchetă a fost demarată Capitală, după ce o femeie a sesizat Poliţia că a găsit-o pe sora sa decedată într-o locuinţă din Sectorul 4. Femeia nu mai fusese văzută de câteva zile, iar vecinii s-au arătat deranjaţi de mirosul ce venea din apartament.

Poliţiştii Secţiei 14 au fost sesizaţi sâmbătă cu privire la faptul că, de la o adresă din Sectorul 4, se simte un miros urât. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul subunităţii, care au luat legătura cu vecinii şi au stabilit că mirosul provine dintr-unul dintre apartamente.
În urma discuţiilor purtate cu vecinii, aceştia ar fi afirmat că nu ar mai fi văzut proprietara apartamentului, o femeie, de câteva zile, iar la adresă se afla şi sora femeii, care a solicitat să fie sprijinită pentru a putea intra în locuinţă.
”Astfel, au fost solicitaţi pompieri din cadrul ISU-BIF pentru a pătrunde în locuinţă, iar ulterior, sora celei în cauză a intrat, pentru a verifica dacă femeia se află în apartament. Imediat după ce uşa a fost deblocată de către pompieri, în locuinţă a fost găsit fiul femeii, într-o stare ce necesita îngrijiri medicale şi atenţie imediată, având în vedere starea psiho-fizică a acestuia”, a mai transmis Poliţia.
Poliţiştii au acordat sprijin bărbatului şi au solicitat ambulanţa, pentru îngrijiri medicale suplimentare.
”În acest timp, sora femeii, asistată de poliţişti a efectuat scotociri în apartament, inclusiv în zona dulapurilor şi sub salteaua patului, fără a identifica existenţa acesteia în locuinţă, iar la adresă a fost constatat faptul că există un mediu extrem de insalubru, inclusiv în ceea ce îl priveşte pe bărbat. Astfel, sora femeii s-a angajat să se ocupe atât de curăţenia în apartament, cât şi de starea de sănătate a nepotului său”, au mai transmis poliţiştii.
Femeia s-a deplasat la Poliţie, unde a depus sesizare cu privire la dispariţia surorii sale, cazul fiind preluat de Serviciul de Investigaţii Criminale Sector 4, demarând activităţi pentru depistarea acesteia.
”Astăzi, după ce femeia a început organizarea şi curăţenia în locuinţă, sub mai multe haine aruncate pe jos, a găsit-o pe sora sa, decedată”, a mai precizat sursa citată.