Video Bucureștenii care fac grătar pe fereastră, la etajul 8: „Ceafă de porc și mititei. Am avut poftă”. „De asta sunt așa ieftine apartamentele în Rahova” VIDEO
0Un bărbat din Capitală a încins un grătar cu mici și ceafă de porc chiar pe fereastră. Isprava a ajuns și pe TikTok, iar autorii au menționat că au făcut un „grătar corespunzător pe balcon, la etajul 8, în Rahova”.
„Facem un grătar la fereastră. Ceafă de porc și mititei. Am avut poftă de grătar. E grătar din ăsta electric, dar este ok”, a mărturisit bărbatul în materialul video făcut public pe TikTok.
„Ai grijă că arzi mititeii", l-a avertizat o femeie.
Videoclipul a fost apreciat de mai bine de 2.000 de internauți și a strâns peste 18.000 de vizualizări.
Reacțiile internauților și cu ce amenzi se pot alege autorii
„De asta sunt așa ieftine apartamentele în Rahova”, „Asta nu e nimic, eu l- am aprins în balcon. Era pandemie”, „Așa mai făceam și eu in Titan”, „Felicitări! Doamna trebuie să fie fericită că are bărbat descurcăreț”.
„Eu aveam un vecin, a murit săracul, avea un grătar din ăsta și unul cu rotisor tot electric și lua curent de pe scară. Plăteau toți grătarul lui".
„Grătarul ăla eu îl pun pe aragaz, sub hota care merge pe treapta 3, așa nu deranjez pe nimeni și nici miros nu am în casă! Poftă bună și bagă și un pahar de vin, că alt gust are grătarul”, sunt doar câteva dintre comentariile lăsate de utilizatorii platformei.
Autoarea postării a fost întrebată, de asemenea, de un internaut „ce zic vecinii”, iar, potrivit ei, „nimic. La grătarul electric dacă pui apă în tava nu iese fum ca la grătarul obișnuit, cu cărbuni”.
Conform legii, românii care fac grătar în fața blocului sau pe balcon se pot alege cu amenzi de până la 3.000 de lei. Focul se poate aprinde doar în zonele special amenajate, potrivit autorităților.
Potrivit Legii nr. 54/2012, picnicurile și grătarele se pot organiza numai cu respectarea unor reguli clare. Legea stabilește două zone în care se pot face acestea: în zonele indicate pentru activităţile de picnic, unde sunt permise activităţi de picnic, dar nu și aprinderea focului; în zonele special amenajate pentru activităţile de picnic, care sunt dotate cu utilităţi şi facilităţi pentru desfăşurarea activităţilor de picnic şi în care aprinderea focului este permisă.