Bucureştenii au la dispoziţie un nou serviciu telefonic de consiliere psiho-socială

0
Publicat:
Ultima actualizare:
boschetari bucuresti

Din luna februarie a acestui an, bucureştenii au la dispoziţie un nou serviciu de tip call center cu specific de consiliere pe probleme psiho-sociale. Serviciul face parte din proiectul “Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea Centrului Social Multifuncţional Harap-Alb”, derulat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6.

Noul serviciu de tip call center funcţionează în intervalul orar  08.00 – 16.00 şi oferă consiliere psihologică, orientare şi informare pe probleme sociale unor persoane care au nevoie de îndrumare şi suport emoţional, făcând posibile intervenţii rapide în cazul unor situaţii urgente.
La celălalt capăt al firului se află consilieri experimentaţi pe probleme psihologice, capabili să asculte şi să detensioneze situaţii familiale tensionate sau stări psihice conflictuale.

Persoanelor care apelează li se oferă posibilitatea unei programări la cabinetul de consiliere psihologică care funcţionează în cadrul Centrului Social Multifuncţional Harap-Alb. Accesibil la numărul de telefon gratuit 0800.824.453, serviciul se adresează unor categorii sociale vulnerabile, precum familii cu probleme psiho-sociale, persoane cu handicap, grupuri ameninţate de excluziune sau marginalizare, copii sau tineri în pericol de abandon şcolar.

Proiectul “Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea Centrului Social Multifuncţional Harap-Alb” a fost finalizat în luna mai a anului trecut, fiind implementat prin intermediul unei finanţări nerambursabile acordate prin Regio-Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, axa prioritară 3 “Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, domeniul major de intervenţie 3.2, destinat “Reabilitării/modernizării/dezvoltării şi echipării infrastructurii serviciilor sociale”.

În urma implementării proiectului, 290 copii cu vârste cuprinse între trei luni şi patru ani, din sectorul 6, au şansa la educaţie şi beneficiază de un loc în Centrul Social Multifuncţional Harap-Alb. Se estimează că 6.000 de persoane adulte vor primi servicii de consiliere şi reintegrare socială oferite în cadrul centrului. De asemenea, proiectul prevede că 1.920 părinţi vor beneficia de terapie de grup şi cursuri gratuite.

Printre rezultatele proiectului se mai numără creşterea spaţiilor destinate serviciilor sociale de consiliere şi integrare socială, creşterea numărului de specialişti care se ocupă de cazurile sociale din comunitate, reducerea cererilor de servicii sociale nesoluţionate, îmbunătăţirea serviciilor sociale oferite, accesibilizarea mediului fizic pentru persoanele cu dizabilităţi şi scăderea cheltuielilor la factura energetică prin amplasarea unor celule fotovoltaice.

Pentru informaţii suplimentare vă puteţi adresa la sediul central al DGASPC Sector 6, din str. Cernişoara nr.7A - Tel/fax: 021/7457237; 021/7456229, int.114 sau la sediul Centrului Social Multifuncţional Harap-Alb, din str. Estacadei Nr. 13 -Tel/fax: 021.569.28.73 int. 415 sau 416.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite