Adolescenta care a murit în Drumul Taberei făcea parte din grupuri virtuale emo. Mesaj de la prieteni: „Puteai să ne ceri ajutorul, să vorbeşti cu tatăl tău!“
0
Tânără care şi-a pierdut viaţa sâmbătă seară, în Capitală, după ce a căzut de la etajul zece al blocului în care locuia, făcea parte pe Facebook din mai multe grupuri în care erau postate poze cu tineri ce păreau să aibă tăieturi pe mâini sau să fie murdari de sânge. Unul dintre amicii fetei a povestit că auzise că tânără avea probleme cu banii şi începuse să îşi vândă din lucruri.
UPDATE 19.46 Unul dintre prietenii fetei a povestit, pentru adevarul.ro, că din câte auzise de la prietenii lui, Enya începuse să aibă probleme cu banii, motiv pentru care îşi vindea din obiectele pe care le avea. „În ultima vreme nu am mai vorbit cu ea, am aflat de la tovarăşi că în ultima vreme era destul de retrasă şi îşi vindea din lucruri tocmai pentru a face rost de un ban în plus“ , a povestit un apropiat al fetei.
De asemenea, băiatul a adăugat că Enya avea o relaţia specială cu părinţii ei, cu atât mai mult cu tatăl său pe care îl considera „cel mai bun prieten“.
Dintr-unul dintre aceste grupuri fac parte 317 membri, printre care şi Enya, tânăra de 15 ani care a căzut de la etajul zece al unui bloc din Drumul Taberei. Printre postările din grup se află o poză cel puţin bizară, acolo unde un tânăr cu părul brunet apare plin de un lichid roşu ce pare a fi sânge. Băiatul din imagine este murdar pe mâini, pe faţă, pe gât, dar şi pe tricoul alb. Poza a fost postat de o membră a grupului, fiind apreciată de 13 persoane.
În majoritatea imaginilor postate în grup apar tineri cu părul negru, cu piercinguri faciale, dar şi cu unghiile colorate în nuanţe închise.
Un alt grup din care tânără în vârstă de 15 ani făcea parte este asemănător cu primul, aici unde printre numeroasele postări apare o poză la fel de controversată: un tânăr pare să sărute braţul altei persoane, membru ce pare a fi crestat cu un obiect ascuţit.
Câteva postări mai jos, o altă poză care ridică semne de întrebare şi nişte comentarii care nu mai au nevoie de nicio prezentare. O imagine în care sunt două braţe, unul acoperit cu hanoracul, altul dezvelit şi plin de semne, urme ce par a fi tăieturi. Una dintre membrele grupului comentează sub imagine că şi ea are astfel de semne pe corp, doar că în locuri ceva mai ferite de ochii lumii: „Eu..da, mai mult pe picioare. Că vede lumea, mă face psihopată“ , a scris una dintre membrele grupului.
Primele mesaje pentru tânăra care a murit sâmbătă seară
Una dintre tinerele care o cunoşteau pe Enya, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj destinat fetei care şi-a pierdut viaţa, în care spunea că nu înţelege cum de fata nu a cerut ajutorul nimănui: „Offf...Enya, de ce ai recurs la un asemenea gest? Puteai să ne ceri ajutorul, să vorbeşti cu tatăl tău că doar tu spuneai că sunteţi cei mai buni prieteni, cu mama ta la fel. Offf, făceai 16 ani! Doar amintirile vor rămâne. Odihneşte-te-n pace!“ , a scris fata pe pagina ei de Facebook.
O altă tânără care o cunoştea pe tânăra care şi-a pierdut viaţa a comentat, spunând că nu se aştepta la aşa ceva: „Condoleanţe familiei, păcat de ea că era fată bună! Nu mă aşteptam la aşa ceva din partea ei. Să se odihnească în pace! Dumnezeu s-o ierte!“, a fost un alt comentariu de pe reţeaua de socializare.
Adolescenta de 15 ani, din Capitală, a murit, sâmbătă noapte, după ce a căzut de la etajul zece al blocului în care locuia. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili dacă a fost vorba despre un accident sau o sinucidere.
Fata locuia la etajul unu într-un bloc din Drumul Taberei. Potrivit unor surse din cadrul anchetei, în jurul orei 22.00 noaptea, tânăra s-ar fi urcat până la etajul 10 al blocului în care locuia de unde a şi căzut.
Medicii ajunşi la faţa locului nu nu putut să o mai salveze pe adolescentă, iar poliţiştii nu exclud ipoteza unei sinucideri. Cadavrul a fost transportat la Institutul Naţional de Medicină Legală, pentru necropsie, cazul fiind preluat de Parchet.
Pe aceeaşi temă:
Spânzurarea, metoda la care au apelat cei mai mulţi sinucigaşi bistriţeni













