Turnul Bathory şi zidurile grădinii Cetăţii Râşnov pot fi vizitate din nou de turişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cetatea Râşnov poate fi din nou vizitată de turişti Foto.newsbv.ro
Cetatea Râşnov poate fi din nou vizitată de turişti Foto.newsbv.ro

Cele două obiective turistice fuseseră închise după ce, în 2009, zidul de fortificaţie de pe latura nord-estică, dintre Turnul Bathory şi Turnul de Nord, se surpase în mai multe locuri şi era în pericol să se prăbuşească.

Cu o investiţie de peste 1,5 milioane de euro, Primăria Râşnov a reuşit să refacă porţiunea distrusă şi vineri, Turnul Bathory şi zidurile grădinii Cetăţii Râşnov au fost redate turiştilor. La inaugurarea lucrărilor a fost prezent şi ministrul Culturii Mircea Diaconu . „Am mai vizitat cetatea cam de vreo patru ori, însă, ultima dată când am venit cu copiii mei, acum trei ani, erau puse indicatoare cu pericol de prăbuşire şi mai mult erau turnate betoane peste vechile ziduri ceea ce mi s-a părut odios. Acum aspectul s-a schimbat şi lucrările efectuate par a fi în regulă şi au redat farmecul de odinioară", a precizat Mircea Diaconu, citat de newsbv.ro.

Lucrările efectuate la Râşnov au inclus şi reconstruirea Turnului Bathory, care s-a prăbuşit încă din secolul al XVII-lea. Acum, două treimi din monumentul istoric pot fi din nou vizitate şi zonele considerate periculoase, până acum, sunt, din nou, accesibile turiştilor. „Este prima restaurare profesionistă făcută Turnului Bathory în întreaga istorie a fortăreţei. Acesta era de fapt un turn pentru arcaşi, construit la începutul secolului al XIV-lea. S-au folosit materiale speciale, utilizate şi de către restauratorii din Occident. Singura lucrare nouă a vizat acoperişul turnului şi drumul de strajă. A fost însă o intervenţie neutră, care nu a afectat imaginea istorică, arhitectul optând pentru amenajarea unui acoperiş după un model istoric transilvănean similar", a spus Nicolae Pepene, directorul Direcţiei de Cultură din Primăria Râşnov.

Preţurile de intrare în cetate au rămas neschimbate, respectiv 10 lei pentru adulţi şi cinci lei pentru copii. Anul trecut, Cetatea Râşnov a fost vizitată de aproape 200.000 de turişti.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite