Prinţul Paul a fost reţinut pentru 24 de ore. Truică, în arest la domiciliu. Dan Andronic, sub control judiciar. Primele declaraţii ale inculpaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Remus Truică a fost plasat în arest la domiciliu. FOTOSebastian Dan.
Remus Truică a fost plasat în arest la domiciliu. FOTOSebastian Dan.

Curtea de Apel Braşov a decis ca Remus Truică şi Robert Roşu să fie plasaţi în arest la domiciliu în dosarul retrocedărilor ilegale. Restul inculpaţilor vor fi cercetaţi sub control judiciar. Prinţul Paul a fost reţinut de procurorii DNA Braşov.

16.45. Prinţul Paul a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DNA Braşov. El s-a prezentat în această dimineaţă la DNA pentru audieri. A fost interogat timp de şase ore, iar în final a fost reţinut. Prinţul Paul trebuia să ajungă la DNA Braşov încă de miercuri, dar i s-a făcut rău pe drum şi a fost internat la Ploieşti. A stat la spital 24 de ore, după ce a făcut un puseu de tensiune. Dimineaţă când a ajuns la DNA Braşov nu a făcut declaraţii cu privire la dosarul retrocedărilor, dar a dat de înţeles că se simte mai bine. Prinţul Paul nu a fost adus cu duba la fel ca restul inculpaţilor ci a venit cu maşina sa însoţit de avocat. Prinţul Paul este acuzat de cumpărare de influenţă.

Prinţul Paul la DNA Braşov

16.10. Remus Truică şi avocatul Robert Roşu vor fi plasaţi în arest la domiciliu timp de 30 zile. Decizia a fost luată de magistraţii Curţii de Apel Braşov. Remus Truică este nemulţumit de decizie, iar avocatul său a făcut deja recurs. La fel a făcut şi Robert Roşu.

Dan Andronic, Lucian Mateescu şi Andrei Marcovici vor fi cercetaţi sub control judiciar. Măsura a fost luată pe 60 de zile. Prinţul Paul este în continuare audiat la DNA Braşov. Andrei Marcovici a contestat decizia.

La ieşirea de la Curtea de Apel Braşov, Remus Truică a susţinut din nou că este nevinovat. „Nu mă simt vinovat cu nimic. Nu am făcut absolut nimic ilegal“, a spus Remus Truică.

Şi Dan Andronic, patronul Evenimentului Zilei şi-a susţinut nevinovăţia. „Nu am publicat şi nici nu am solicitat să se publice vreun articol pentru Paul de România. Ceea ce spun se poate verifica consultând arhiva Evenimentului Zilei“, a spus Dan Andronic.

dan andronic

Robert Roşu: E ok, e în regulă….Ascultă! Trebuie să-l ajuţi mai mult, Dan, cu prinţii….Faptul că ea te f…la cap nu prea ajută proiectul. Ştii? Nu prea e de ajutor să fii cu capul în nori. ….. Membru al grupului: Ok. Dar ziarul?
Dan Andronic:  Da, ziarul o poate face, dar nu este suficient. Am făcut ceva. Reacţia nu a fost minunată, deci nu vreau să mai folosesc acelaşi canal.
Membru al grupului: Ziarul?
Dan Andronic:  Da. O să fac ceva înainte de moment.

13.20. Remus Truică a sosit la Curtea de Apel Braşov unde aşteaptă decizia magistraţilor în privinza arestării sale. Omul de afaceri a făcut şi primele declaraţii. „Dosarul are ca obiect un contract de cedare de drepturi litigioase care este perfect legal. Eu nu sunt în posesia acelui teren din Băneasa despre care se vorbeşte. Nu am să-mi reproşez nimic de natură penală“, a spus Remus Truică la Curtea de Apel Braşov.

13.00. Magistraţii Curţii de Apel Braşov au amânat pronunţarea asupra propunerii de arestare preventivă pentru ora 15.30.

11.30 La sediul DNA Braşov a ajuns şi fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc, şi el cercetata de procurorii anticorupţie, alături de un alt fost deputat PSD, Ioan Adam, într-un dosar privind retrocedări ilegale de proprietăţi.

10,15 Prinţul Paul a ajuns la DNA Braşov pentru a fi audiat în dosarul retrocedărilor ilegale. El trebuia să ajungă încă de miercuri, dar i s-a făcut rău şi a fost internat la Spitalul de Urgenţă Ploieşti. Aseară a fost externat, iar în această dimineaţă s-a prezentat la audieri. A venit însoţit doar de avocatul său şi nu a fpcut nicio declaraţie.

Remus Truică principalul suspect în acest dosar, dar şi ceilalţi patru inculpaţi, vor veni astăzi la prânz la Curtea de Apel Braşov pentru a afla dacă vor fi arestaţi. Propunerea s-a judecat ieri  timp de aproape 12 ore, iar magistraţii au deciz azi-noapte să amâne pronunţarea pentru astăzi.

Remus Truică, Dan Andronic, Robert Roşu, Lucian Mateescu şi Andrei Marcovici au fost reţinuţi de procurorii DNA Braşov. Suspecţii sunt acuzaţi de constituire de grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi complicitate de trafic de influenţă şi spălare de bani. Potrivit procurorilor Remus Truică i-a promit prinţului Paul că are influenţă să îi obţină retrocerea a 47 de hectare de teren şi pădure la Snagov. În schimb ar fi cerut un comision între 50-80% din valoarea proprietăţilor. Prejudiciul în acest dosar se ridică la 136 de milioane de euro.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite