Preţul apartamentelor a scăzut pentru a treia lună la rând
0Preţul mediu pe metrul pătrat a scăzut în septembrie cu 0,4%, în cazul apartamentelor, ajungând la 963 euro/mp util. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele la nivel naţional sunt mai ieftine cu 8,1%., potrivit portalului imobiliare.ro.
„Pentru a treia lună consecutiv, Indicele imobiliare.ro calculat la nivel naţional raportează un nou prag minim al preţurilor apartamentelor din România. Chiar dacă preţurile nu au scăzut în toate oraşele mari din ţară, situaţia prezentă poate fi asemănată cu cea de la începutul crizei, când asistam lunar la stabilirea unor noi valori minime. Chiar şi acolo unde preţurile nu au scăzut în ultima lună, valorile raportate sunt apropiate de valorile minime ale ultimilor patru ani", subliniază Adrian Erimescu, directorul general al www.imobiliare.ro.
În Braşov, indicele imobiliare.ro a ajuns la un nivel de 844 de euro pe metru pătrat util, cu 0,7% mai puţin decât în august şi cu 2% mai puţin decât în septembrie 2011. Apartamentele noi s-au ieftinit cu 0,9% în ultimele treizeci de zile, până la 881 de euro pe metru pătrat util. Diferenţa faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut este de aproape 4%. Locuinţele vechi, pe de altă parte, costă în prezent 841 de euro pe metru pătrat, cu 0,4% mai puţin decât în august şi cu 2% mai puţin decât în urmă cu 12 luni, mai scrie imobiliare.ro.