Număr-record de intervenţii pentru Salvamont Braşov în acest weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:
NUmăr record de intervenţii pentru Salvamont Braşov FOTO Salvamont Braşov
NUmăr record de intervenţii pentru Salvamont Braşov FOTO Salvamont Braşov

Salvamontiştii din Braşov au avut patru intervenţii sâmbătă. Duminică au urmat alte două, iar în zonă a mai fost un accident pe munte, la care au intervenit colegii lor prahoveni

Salvamontiştii braşoveni au avut nu mai puţin de 6 intervenţii în acest weekend. Ziua de sâmbătă a fost una de activitate intensă, după ce doi turişti şi doi ciclişti au sunat la 112 pentru a primi ajutor. 

Prima dintre intervenţii a fost în cazul unui ciclist căzut pe drumul Red Line, care a suferit un traumatism la un picior. Tot la un membru inferior a avut probleme şi un turist care s-a aventurat pe o cărare de munte, deşi nu avea încălţările potrivite. Salvamontiştii au fost nevoiţi să intervină şi în cazul unui turist care s-a rănit la braţ, în apropierea cotului. A patra intervenţie a fost tot în cazul unui ciclist, lovit la genunchi. 

Tot sâmbătă, salvatorii montani au fost chemaţi să intervină în Munţii Bucegi, la altitudinea de 1.600 de metri, pentru a-i acorda îngrijiri unei femei care a suferit o fractură la un picior, în timp ce se afla într-o excursie cu alte trei persoane. Intervenţia a fost una dificilă, din cauza zonei în care se afla femeia accidentată, astfel că salvamontiştilor le-a luat două ore doar să ajungă la aceasta. Femeia a fost preluată pe o targă şi transportată astfel până într-un loc din care a putut fi preluată de ambulanţă.

Chiar dacă această din urmă intervenţie nu a avut loc în zona Salvamont Braşov, evenimentul s-a petrecut la o distanţă destul de mică de oraş. 

Duminică, alte două intervenţii din partea salvamontiştilor au fost necesare. O turistă s-a lovit la gleznă, iar un ciclist a  suferit un traumatism la o mână, după ce a coborât pe Drumul Roşu. 

„După ce sâmbătă a intervenit în 4 cazuri, duminică Serviciul Public Local Salvamont Braşov a fost solicitat în alte 2. 

În primul caz a fost vorba despre o turistă care a alunecat în timp ce se plimba, suferind un traumatism de membru inferior, în zona gleznei.

În al doilea caz este vorba despre un practicant de ciclism montan, care a căzut cu bicicleta în partea inferioară a Drumului Roşu, suferind un traumatism de membru superior. Acesta din urmă a fost predat echipajului SMURD, care l-a transportat la unitatea spitalicească, pentru controale suplimentare de specialitate”, a transmis purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.

Cele 6 intervenţii reprezintă un record ca număr de solicitări într-un singur weekend, potrivit Primăriei Municipiului Braşov.

Vă mai recomandăm:

 

Braşoveanul care transmite Jocurile Olimpice pentru întreaga planetă: „Românii au ajuns să fie apreciaţi la adevărata lor valoare“

 

„România Sălbatică”, documentarul cel mai apreciat la TIFF. Ce fotografii l-au impresionat chiar şi pe autorul lor

 

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite