Noi atracţii la Zoo Braşov. Acvarii uriaşe pentru peşti exotici şi răpitori
0
Investiţia în noile amenajări se ridică la 100.000 de euro. Vor fi cinci acvarii dintre care unul de mari dimensiuni şi un spaţiu special pentru caimani.
Începând cu luna iulie, la Zoo Braşov, vor putea fi văzute cinci acvarii, unul de şase metri lungime, iar alte patru de 2 metri lungime. Aici va fi casa pisicilor de mare, a coralilor şi peştilor răpitoriu. Un acvariu va fi destinat exclusiv peştilor piranha. De asemenea se lucrează şi la spaţiul unde vor sta caimanii, care au ajuns deja la Zoo Braşov. Lucrările sunt în toi, iar acvariile vor fi montate la partenrul clădirii cu animale exotice.
„Valoarea estimată a lucrărilor de amenajare şi dotare a celor 5 acvarii şi a cuştii caimanilor este de aproape 100.000 euro. Noi sperăm ca la începutul lunii viitoare să fie terminate lucrările, astfel încât să oferim noi atracţii braşovenilor şi turiştilor care vizitează Grădina Zoologică Braşov”, a declarat Alin Pînzaru, directorul Zoo Braşov, citat de bzb.ro.