Îi ajută pe cei bolnavi, prin intermediul biorezonanţei

0
0
Ileana şi Oana Andruc, oferă remedii pentru cei bolnavi, cu ajutorul acestei metode moderne de terapie. Foto: Bogdan Crăciun
Ileana şi Oana Andruc, oferă remedii pentru cei bolnavi, cu ajutorul acestei metode moderne de terapie. Foto: Bogdan Crăciun

Ileana Andruc a fost întotdeauna preocupată de sănătatea oamenilor şi a învăţat să îşi ajute semenii prin biorezonanţă. Ileana are propriul cabinet şi le oferă pacienţilor informaţii despre problemele lor de sănătate, dar şi soluţii pentru rezolvarea lor.

Ileana Andruc visa încă din copilărie să îi poată ajuta pe cei bolnavi. După ce a terminat liceul a vrut să urmeze cursurile unei facultăţi de medicină, însă a ales un alt drum. „Medicina, în forma în care se învăţa şi se practica atunci, nu era ceea ce îmi doream. Aşa că am urmat a doua chemare şi m-am înscris la Facultatea de Fizică din Bucureşti", ne-a spus Ileana Andruc.

Autovindecare

După ce a activat mai mulţi ani în domeniul protecţiei mediului, în 2001, a aflat că există metode moderne de detectare a disfuncţiilor şi dezechilibrelor organismului uman, înainte ca ele să provoace anumite boli, prin intermediul biorezonanţei.

Ileana are propriul cabinet şi le oferă pacienţilor informaţii despre problemele lor de sănătate, dar şi soluţii pentru rezolvarea lor. Îşi dedică aproape tot timpul meseriei, însă are satisfacţia că le poate fi de ajutor celor care îi trec pragul. De doi ani, îi stă alături şi nora sa, Oana, care în ultimii doi ani s-a specializat în această meserie. „Eu nu vindec boli, nici medicamentele nu vindecă. Organismul uman se poate vindeca singur. Trebuie doar să-i arăţi calea şi să declanşezi acele pârghii care îl pot stimula, echilibra sau detoxifia", a punctat terapeutul.

Cât un întreg set de analize

Principiul de funcţionare al aparatului de biorezonanţă este simplu. Pacientul stă liniştit pe un scaun, iar pe corp i se aşează nişte electrozi care sunt conectaţi la aparat. Se realizează astfel un circuit închis cu centurile-electrod conectate pe cap, mâini şi picioare. Metoda de testare este neinvazivă şi nedureroasă, permiţând identificarea rapidă şi eficientă a bolilor deja existente. În plus, aparatul poate depista şi afecţiunile la care organismul este predispus a le dezvolta mai târziu. „Acum, lucrăm cu două metode conjugate, bazate pe acest principiu de biorezonanţă. Informaţia finală cu care pleacă pacientul poate înlocui un întreg set de analize şi investigaţii. Testarea este însoţită de o echilibrare energetică şi reducerea stresului, care dă omului un alt tonus şi declanşează procesul de vindecare", ne-a explicat Ileana Andruc.

Feriţi-vă de falşii terapeuţi

O şedinţă completă de biorezonanţă, care inlude atât stabilirea unui diagnostic, cât şi o echilibrare energetică, costă 150 de lei. „Din păcate, pe piaţă au apărut şi foarte mulţi aşa-zişi terapeuţi care de fapt nu au nici un atestat în acest domeniu. Pentru a putea profesa ai nevoie de anumite atestate pe care le obţii în urma unor cursuri şi nu în ultimul rând, trebuie să te perfecţionezi în permanenţă", ne-a mai spus terapeutul.

Folosit de NASA

Aparatul de biorezonanţă şi principiile sale de funcţionare au fost folosite iniţial de NASA pentru testarea astronauţilor. Prin intermediul aparatului sunt furnizate informaţii despre starea de sănătate a organismului bazându-se doar pe vibraţiile electomagnetice ale celulelor şi ţesuturilor umane, fără a fi necesară prelevarea de sânge sau a se recurge la o iradiere.

Mai multe - Braşov

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite