Funcţionară de la Protecţia Copilului cercetată după ce a luat banii de la familii cărora le-a promis că le va urgenta procedura de adopţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii şi procurorii de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Braşov au reţinut o femeie, funcţionar la Protecţia Copilului care a luat bani de la familiile care vroiau să adopte un minor. În schimb le-a promis că va urgenta procedura şi îi va sprijini în aprobarea adopţiei.

Femeia de 47 de ani a fost reţinută ieri şi este acuzată de trafic de influenţă şi luare de mită. Ea este acuzată că a luat bani de la familiile care doreau să adopte un copil, familii cărora le-a promis că va urgenta dosarele.

„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2012, inculpata Şimandan Lucica-Adriana, în calitate de asistent social în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov, membru al echipelor de evaluare pentru procedurile de adopţie, a pretins şi primit de la familii interesate, direct sau indirect, bani sau alte foloase, în scopul preluării cererilor de adopţie.  S-a reţinut că inculpata a pretins şi primit bani sau alte foloase,având influenţă asupra modalităţii de obţinere a atestatului de potenţial adoptator ori asupra modalităţii de selecţie din cadrul listei cu adoptatorii/familiile adoptatoare atestate, prin promisiuni de urgentare a eliberării actelor menţionate/de selectare cu prioritate a anumitor persoane/familii, cu încălcarea dispoziţiilor legale“, se arată în comunicatul procurorilor.

Funcţionara a convins o altă colegă să falsifice un raport care să arate că familia care vroia să adopte un copil avea condiţii de trai mai bune decât erau în realitate.  „Inculpata a determinat-o pe suspecta T. C.,  consilier superior la DGASPC Covasna – Serviciul Adopţii, să falsifice un raport de evaluare a capacităţii de a adopta a unei familii adoptatoare, atestând date necorespunzătoare adevărului, respectiv, menţionarea faptului că familia locuia în fapt în Sfântu Gheorghe, într-un apartament care îndeplinea condiţiile necesare pentru a creşte un copil precum şi menţionarea faptului că pentru evaluare au fost prezente rudele familiei“, se mai arată în comunicatul procurorilor.

Procurorii au propus arestarea femeii, dar magistraţii au decis că aceasta poate fi cercetată sub control judiciar. Cercetările continuă, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.

  

Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite