Copiii, duși la creșă „pentru imunitate“. Părinte: „De ei se ocupă îngrijitoarele, că educatoare nu sunt“

0
Publicat:

În mai multe creșe din Brașov, personalul calificat este insuficient sau lipsește cu desăvârșire. Părinții spun că îi duc pe micuți nu pentru educație, ci pentru imunitate.

Creșă din Brașov FOTO I.B.
Creșă din Brașov FOTO I.B.

Brașovul se confruntă cu o criză profundă de personal în creșele de stat. În mod normal, acestea ar fi trebuit să fie locul în care părinții își aduc micuții pentru primii pași în educația acestora, însă, din cauza lipsei de angajați calificați, creșele au devenit locul în care copiii sunt aduși „să-și facă imunitate”.

„În mai multe creşe din Braşov, încă de la începutul anului de creşă, nu există educatoare. Aş da exemplul Creşei Nr. 2, unde la niciuna din clase nu există o educatoare. De asemenea, la Creşa Nr. 7 există o singură educatoare pentru toate grupele. Probabil că acest lucru se întâmplă şi la alte creşe din Braşov. Astăzi, de educaţia copiilor de la creşe se ocupă îngrijitoarele. Mâine ne-am putea aştepta ca la şcoli, licee, facultăţi orele de curs să se desfăşoare cu personalul de la întreţinere. Tot mâine ne putem aştepta ca la spital să fim operaţi de asistente”, a transmis un brașovean printr-o scrisoare publică.

Autorul scrisorii spune că nu este normal ce se întâmplă și de aceea părinții au decis să încerce să îi determine pe cei responsabili să schimbe starea de lucruri.

Pentru creșele de stat mai vechi din Brașov există și o altă explicație pentru lipsa acută de personal. Anul trecut, Primăria a deschis o creșă nouă, în cartierul Astra, realizată din fonduri europene. Pentru că aici sunt condiții excelente, foarte multe educatoare și alte categorii de personal au migrat spre aceasta.

„Acolo activitatea insituţiei este monitorizată, deoarece s-au folosit fonduri europene. Grupele beneficiază de câte două educatoare, multe dintre acestea fiind luate de la restul creşelor din Braşov. Pentru a funcţiona normal însă au fost afectate restul creşelor din oraş. Acum un an, copilul meu a învăţat să numere, făcea diverse activităţi de lucru manual şi fredona melodii. Anul acesta îmi spune că a stat toată ziua la desene şi «Tati, nu vreau la chesă!»”, mai explică părintele nemulțumit.

Primăria Brașov, în administrarea căreia se află creșele de stat, a transmis că, deși a scos la concurs posturile vacante, nu a existat cerere pentru acestea. Municipalitatea mai spune că va scoate la concurs posturile și în acest an și speră ca acum acestea să se și ocupe.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite