Braşov: Emil Fărcăşanu şi-a petrecut toată viaţa pe schiuri

Emil Fărcăşanu şi-a petrecut toată viaţa pe schiuri

De 20 de ani se ocupă de turism în Poiana Braşov şi se declară satisfăcut de toate alegerile pe care le-a făcut de-a lungul vieţii.

De când se ştie, Emil Fărcăşanu a avut o singură pasiune, muntele. La 12 ani, bărbatul a început să facă schi alpin la Clubul Sportiv Braşovia. A făcut parte din lotul naţional de schi şi a participat la numeroase concursuri.

Mai târziu s-a apucat de alpinism şi s-a înscris la Clubul Sportiv Dinamo Braşov. Aici a reuşit să obţină chiar şi un titlu de campion naţional.

„M-am ascuns de părinţii mei pentru că ştiam că nu ar fi fost de acord cu un sport, considerat de mulţi, periculos. Tatăl meu ar fi dorit să fac cu totul altceva şi nu vedea sportul ca pe o profesie, îl vedea cel mult ca pe un hobby. Ai mei au aflat ce fac abia când eu aveam vreo 17 ani, când au venit la un concurs în Cheile Bicazului. Tatăl meu mi-a zis atunci să mă apuc de orice alt sport, numai să nu mă mai caţăr. Niciunul dintre părinţii mei nu a fost prea încântat de pasiunea mea", povesteşte Emil Fărcăşanu.

Sportiv de performanţă

Legitimat la Dinamo, a putut să se bucure de pasiunea sa chiar şi în societatea închisă de dinainte de '89.

„Pe vremea în care făceam parte din clubul sportiv, acest lucru îţi dădea şansa să faci ce îţi place. Primeam un salariu modic, dar spre deosebire de mulţi alţii, aveam această satisfacţie. Toată lumea are impresia că sportivii puteau pleca în străinătate oricând doreau. Nu era chiar aşa. De exemplu, prin '85, ar fi trebuit să plecăm la o competiţie în Franţa, dar nu am primit acordul pentru deplasare", a explicat monitorul de schi.

La 22 de ani, Emil Fărcaşanu a trecut prin perioada cea mai grea a vieţii sale. Rămas fără sprijinul părinţilor, tânărul a trebuit să ia viaţa în piept, de unul singur.

„În 1981 a murit tatăl meu. Mama murise cu trei, patru ani înainte. Atunci am rămas singur şi a trebuit să mă descurc. Nu am avut ce face, trebuia să mă întreţin într-un fel sau altul. A fost o perioadă foarte grea pentru mine şi a trebuit să iau mai multe decizii importante", îşi aminteşte cu tristeţe braşoveanul.

A renunţat la facultate şi a muncit jumătate de an în uzina Tractorul.

„Mi-a plăcut ce am făcut acolo şi consider că a fost o experienţă interesantă. Nu mi-a fost ruşine să port salopetă. Singurul lucru pe care nu l-am suportat a fost să primesc directive de la câţiva «tovarăşi», care aveau patru clase. În cele şase luni, cât am stat în fabrică, am avut mai multe dispute cu ei", îşi aminteşte Emil Fărcăşanu.

Braşoveanul a plecat din uzină când a găsit un anunţ de calificare ca instructor de schi, în Poiana Braşov. Au urmat 20 de ani, în care Emil s-a ocupat de tot ce a însemnat turism în zonă. Nu a renunţat însă nicioclipă la schiuri şi la lecţiile de pe pârtie.

Din 1996, când a luat fiinţă Ana Hotels, bărbatul coordonează activitatea monitorilor de schi de acolo. Tot el este cel care a adus conceptul de „team building" în turismul braşovean şi se poate lăuda că a reuşit să aducă anual, în Poiană, mii de turişti străini.

Întrebări şi răspunsuri

ll Aveţi o meserie bănoasă?

Am o meserie care se identifică cu pasiunea mea. Iar acesta este cel mai important lucru. Dacă faci ce-ţi place, banii contează mai puţin. Este un tip de alegere, o alegere pe care fiecare trebuie să şi-o asume. N-aş fi putut să-mi petrec viaţa făcând ceva ce nu-mi place, pentru bani. Mă consider un norocos pentru că pasiunea mea a devenit şi meseria mea şi cred că sunt puţini cei care au un astfel de noroc.

ll Aveţi mulţi prieteni?

Da, aşa îmi place să cred. Depinde şi cum definim „prietenia". Dacă îi consider prieteni pe cei care îmi răspund la telefon la orice oră, sunt destul de mulţi. Nu-mi ajung degetele de la o mână ca să-mi număr prietenii. Sunt oameni pe care îi cunosc de o viaţă şi de care mă leagă multe lucruri. Consider că nu poţi face nimic de unul singur şi că e important să te înconjori de oameni de calitate.

Ce-i place

„Îmi plac lucrurile bine făcute, indiferent despre ce este vorba: haine, mâncare sau orice altceva. De fapt, este vorba despre o stare de normalitate, pe care o regăsim tot mai rar la noi. Am fost plecat în Germania sau Austria şi m-am bucurat de normalitatea oamenilor de acolo".

Ce nu-i place

„Nu-mi place nesimţirea. Asta se vede în orice, în mâncat, în vorbit, în condus. Nesimţirea e prezentă la tot pasul, ne înconjoară şi are darul de a şterge lucrurile bune. Nesimţirea e, de multe ori, un stil de viaţă, unul pe care nu îl agreez sub nicio formă".

Profil

Născut. 1 iulie 1962, Braşov.

Studii. Institutul de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti.

Familie. Necăsătorit.