Bacalaureat 2016. Elev din Braşov, la a cincea „tentativă“ să treacă matematica: „Acum sunt sigur că iau măcar un 5“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unii dintre elevii de la profilul tehnologic care au susţinut miercuri, 6 iulie, proba de matematică la Baclaureatul 2016 au spus la ieşirea din examen că subiectele au fost uşoare, dar că, totuşi, sunt îngrijoraţi în privinţa rezulatetelor.

Elevii braşoveni au început să iasă din sălile de examen puţin după ora 11.00. Cu toţii erau fericiţi şi au spus că subiectele de profilul tehnologic au fost uşoare.

Unul dintre ei, un tânăr de 22 de ani, este un adevărat veteran al probei de matematică. Astăzi a susţinut examenul de Bacalaureat 2016 a cincea oară şi pentru prima dată este sigur că va lua notă de trecere.

„Matematica asta mi-a scos peri albi. Am făcut meditaţii, am studiat şi acum sigur iau măcar un 5. Am dat pentru a cincea oară. Dumnezeu a fost cu mine anul ăsta. Au fost cele mai uşoare subiectele din toate celelalte examene pe care le-am dat anii trecuţi. Acum o să am şi eu Diplomă de Bac“, a spus Marius B.

Elevii care vor să fie siguri că au rezolvat corect subiectele pot vedea rezolvările la Adevărul Live

„Dă-l în p.. mea de Bac, hai la terasă“

Alţi elevi, care au dat pentru prima dată Bacul 2016, au ieşit foarte relaxaţi din sălile de examen. S-au urcat rapid în maşini şi au început să caute prima terasă. Nu se gândeau prea mult la ce note vor lua. „Dă-l în p...mea de Bac, hai la terasă, lasă Bacul, avem nevoie de relaxare“, striga unul dintre elevi la colegii săi.

„Hai la distracţie, lasă Bac-ul că trecem cumva. Dacă nu vom lua un 5, e timp şi la toamnă. Mai avem vineri un hop şi apoi la mare“, spunea un alt elev.

„Ce matematică, să o ia naiba. Unde ne trebuie nouă în viaţă integrale şi matrici. O prostie. Unde mă duc la muncă nu mă pune să fac integrale“, a mai spus un alt tânăr.

Vedeţi aici subiectele la matematică şi istorie de la Bacalaureat 2016. 

Elevii mai conştincioşi speră la note mari

Au fost şi elevi care la ieşirea din sală au început să îşi calculeze notele pe care le vor lua. „A fost uşor, slavă domnului, că mi-a fost frică de matematică. Cred că iau măcar 8.00. Mă bucur pentru că vor avea o medie mai mare“, a spus Alina Matei.

„Au fost foarte uşoare subiectele, nu mă aşteptam, dar mă bucur. Sper la un 9.00, eu aşa am calculat. Am discutat şi cu domnul profesor şi mi-a confirmat că am făcut bine. Sunt fericită“, a spus Simona Cosma.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite