VIDEO Urmărit internaţional prins şi încarcerat! Tânărul s-a folosit de opt carduri bancare falsificate pentru a obţine bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la arestare IMAGINE: Poliţia Română
Imagine de la arestare IMAGINE: Poliţia Română

Ieri, 26 octombrie, la orele 10.30, în baza cercetărilor efectuate de poliţişti de la Serviciului de Investigaţii Criminale- Biroul Urmăriri, aceştia s-au deplasat în municipiul Galaţi unde l-au depistat şi reţinut pe un tânăr de 33 de ani, din Municipiul Brăila, urmărit internaţional.

Autorităţile judiciare din Polonia au emis, la data de 18 aprilie a.c., prin hotărâre a Tribunalului Districtual Lublin - Zachod, mandat de executare a pedepsei de doi ani închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni "împotriva cifrei de afaceri şi garanţiilor cât şi împotriva proprietăţii".


În fapt, s-a reţinut că acesta, în complicitate şi conspirativ, a făcut uz de opt carduri bancare, falsificate sau alterate, cu intenţia de a obţine interes material în folos propriu.


Acesta a fost condus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, care a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, şi a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, urmând să fie prezentat instanţei de judecată competentă pentru emiterea mandatului de arestare preventivă provizoriu şi predarea lui către autorităţile poloneze.

Imagini de la arestare

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite