Un camerunez şi un ivorian, obligaţi să părăsească România. Poliţiştii de imigrări i-au şi amendat pe cei doi cetăţeni străini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de imigrări din Brăila au depistat cu şedere ilegală doi cetăţeni străini, ambii bărbaţi, cu vârsta de 20, respectiv 27 de ani, din Camerun şi Coasta de Fildeş. Cetăţenii străini au fost înştiinţaţi că au obligativitatea de a părăsi teritoriul României în 3, respectiv 15 zile.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări-Biroul pentru Imigrări al judeţului Brăila au efectuat un control, pe 25 noiembrie, ce a vizat prevenirea şi combaterea şederii ilegale a cetăţenilor străini.

”Cu această ocazie au  fost depistaţi cu şedere ilegală doi cetăţeni străini, în vârstă de 20, respectiv 27 de ani, din Coasta de Fildeş şi Camerun, care au intrat legal în România, însă la expirarea dreptului de şedere nu au parăsit teritoriul ţării noastre”, au precizat reprezentanţii Biroului pentru Imigrări al judeţului Brăila.

În urma celor constatate, pe numele cetăţeanului din Camerun a fost emisă o comunicare prin care este obligat să părăsească ţara în termen de 3 zile. De asemenea, pe numele cetăţeanului ivorian a fost emisă o decizie de returnare valabilă 15 zile, în cazul acestuia urmând a fi instituit şi consemnul nominal de nepermitere a intrării în ţară pentru o perioadă de 6 luni de zile, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.

Poliţiştii de imigrări i-a amendat, totodată, pe cei doi cetăţeni străini, valoarea sancţiunilor totalizând 1.900 de lei.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite